spot_img
miercuri, mai 8, 2024
AcasăLocal BTBotoșănenii izolați la domiciliu verificați de jandarmi

Botoșănenii izolați la domiciliu verificați de jandarmi

Personalul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani a fost la datorie în minivacanța de Crăciun, acționând atât în sistem integrat, în cooperare cu efective de poliție, cât și prin echipaje de jandarmi, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, dar și pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu COVID-19.

„Cele trei zile de sărbătoare s-au scurs fără apariția unor evenimente majore, de natură să tulbure grav ordinea și liniștea publică. Cu toate acestea, nu au lipsit cazurile de tulburare a liniștii cetățenilor sau de nerespectare a prevederilor legale de protecție sanitară, consecința fiind aplicarea de către jandarmi a 37 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 12000 de lei”, se arată într-un comunicat de presă emis astăzi de IJJ Botoșani.

Potrivit acelorași surse, în aceeași perioadă, jandarmii au verificat la domiciliu 439 de persoane aflate în izolare, în nu mai puțin de 240 de locații, nefiind constatate cazuri de încălcare a acestei măsuri preventive.

„Jandarmeria Botoșani vă recomandă să respectați măsurile impuse de autoritățile competente și, nu în ultimul rând, să aveți grijă de sănătatea dumneavoastră și a celor dragi”, se mai arată în comunicatul de presă emis de IJJ Botoșani.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.2 ° C
13.3 °
11 °
88 %
4.1kmh
100 %
mie
15 °
joi
16 °
vin
20 °
sâm
17 °
Dum
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...