miercuri, septembrie 10, 2025
AcasăLocal BTAjuns la spital după ce a căzut de pe o scară

Ajuns la spital după ce a căzut de pe o scară

Un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din județul Botoșani, a ajuns la spital după ce a căzut de la peste patru metri înălțime de pe o scară. Nefericitul accident a avut loc în timp ce bărbatul se afla la serviciu.

I.C., împreună cu alți colegii de-ai săi, lucrau la construcția unei stații de carburanți la Suceava. Botoșăneanul a urcat pe o scară pentru a o asigura de structura metalică a halei în vederea acoperirii cu tablă, la o înălțime de aproximativ 4,5 m. La un moment dat, însă, acesta s-a dezechilibrat şi a căzut. Când l-au văzut colegii au sunat la 112, iar la fața locului s-a deplasat o ambulanță, care l-a preluat și transportat pe botoșănean la UPU Suceava, fiind diagnosticat cu “politraumatism prin cădere de la înălțime”.

Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz și fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”, „nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” și “vătămare corporală din culpă”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
16.7 ° C
17.6 °
15.5 °
92 %
1.3kmh
100 %
mie
27 °
J
25 °
vin
18 °
S
21 °
D
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Imagine cu politicieni religioși, cu tablouri cu sfinți în spate, discutând cu poporul.

EDITORIAL

Recent, un fotbalista de la FCU Craiova, Vladislav Blănuță, cetățean al Republicii Moldova, s-a transferat la echipa ucraineană Dinamo Kiev. Până aici, toate bune...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...