vineri, ianuarie 17, 2025
AcasăLocal BTFemeie luată cu ambulanţa din centrul de vaccinare

Femeie luată cu ambulanţa din centrul de vaccinare

O femeie din judeţul Botoşani a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost preluată de ambulanţă chiar din centrul de vaccinare.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

În vârstă de 75 de ani, botoşăneanca a fost programată pentru a fi vaccinată în centrul de la Colegiul Gheorghe Asachi. Când a ajuns aceasta s-a aşezat pe un scaun, pentru a aştepta să îi vină rândul, doar că, la un moment dat, a început să se simtă foarte rău şi s-a prăbuşit în văzul celorlalţi prezenţi. Cadrele medicale şi medicul coordonator al centrului i-au sărit imediat în ajutor, fiind apelat şi serviciul 112.

La faţa locului a ajuns un echipaj SMURD cu medic, femeia fiind preluată şi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe. La spital, cadrele medicale au avut surpriza să constate că femeia care se pregătea să fie vaccinată avea deja Covid. „Pacienta a sosit în serviciul nostru cu sincopă şi prezentând semnele clinice ale unui accident vascular cerebral. A fost testată pentru virusul SARS-CoV-2, rezultatul fiind pozitiv. Aceasta a fost internată pe secţia de pneumologie, urmând a fi tratată pentru accidentul vascular şi infecţia Covid”, a spus un medic din cadrul UPU-SMURD.

Zeci de cazuri în ultimele 24 de ore

Potrivit datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP), încă 32 de botoșăneni au fost diagnosticați cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore. Numărul total de îmbolnăviri a ajuns, astfel, la nivelul judeţului, la peste 11.000 de cazuri

Doar patru unități administrativ- teritoriale din Botoșani aveau, sâmbătă, un grad de infectare mai mare de 3‰, arată datele centralizate de Direcția de Sănătate Publică.

Este vorba de comuna Dobârceni, care deține și recordul de infectări, adică 2,84 cazuri la mia de locuitori, urmată de municipiul Botoșani, cu 2,63 la mie, Curtești- 2,36 și Sulița- 2,34.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
9.6 ° C
9.6 °
9.6 °
67 %
3.5kmh
99 %
vin
10 °
sâm
7 °
Dum
7 °
lun
9 °
mar
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La noi totul e transparent. Chiar şi când ne ducem gunoiul.  

EDITORIAL

În ultimele luni, una din principalele teme abordate de către politicieni, analiști, oameni de rând, jurnaliști, economiști sau academicieni se referă la gaura uriașă...

EPIGRAMA ZILEI

Aproape sigur, nu-i tipar În care viața să încapă, Doar un ciudat itinerar: Dintr-o ... gropiță, într-o groapă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...