O simplă comparaţie a documentelor emise de primării şi respinse de prefectură în ultimii ani reflectă o situaţie ce pare să ridice multe semne de întrebare referitoare la corectitudinea aleşilor locali din judeţ. Cât de corect s-au alocat banii din bugetele locale, cui şi cu cât s-au concesionat terenurile publice, cine şi cu cât a beneficiat de salarii mai mari sau de o angajare la stat, sunt aspecte pe care dacă prefectura nu le verifică îndeaproape şi corect, pot însemna încălcări ale legii făcute de primari sau de consilierii locali. În cifre, în 2015, când prefect era Costică Macaleţi, au fost respinse de prefectură 75 de hotărâri de consiliu local şi 21 de dispoziţii de primar. Instituţia Prefectului a solicitat în toate aceste cazuri reluarea procedurilor de emitere a documentelor, dar cu respectarea legilor. Trei dintre hotărâri nu au fost corectate nici după respingere, fiind atacate în instanţa de contencios administrativ. În 2016, cu un alt prefect, în persoana lui Dan Nechifor, ciferele s-au dublat, sau chiar s-au triplat: 119 hotărâri de consiliu şi 72 de decizii de primar respinse de juriştii prefecturii. Cinci hotărâri au fost păstrate de consiliile locale chiar dacă li s-a atras atenţia că încalcă legea, prefectura apelând iarăsi la instanţă. Anul 2017 arată o conformare a consiliilor locale – doar 23 de hotărâri find întoarse la emitent pentru alinierea la lege, însă o păstrare a liniei de abatare a primarilor – 36 de dispoziţii de primar respinse. Pentru a explica diferenţa foarte mare am solicitat punctul de vedere al actualului prefect, Dan Şlincu, însă acesta a refuzat orice comentariu. Un lucru cert este că primarii şi consilierii locali sunt sprijiniţi şi consiliaţi în demersurile lor legislative de către secretari. Aceştia nu se schimbă o dată la patru ani, ca aleşii locali, ci sunt angajaţi pe perioadă nedeterminată, oferind, aşadar aceleaşi informaţii în fiecare an. Se consultă permanent cu juriştii prefecturii, deci încălcările legii nu li se prea pot reproşa. Mai mult sau mai puţin, acestea pot fi încercări ale consilierilor sau primarilor de a eluda legea, în diversele probleme la care se referă documentele. Anul 2016 a fost an electoral. Este foarte posibil ca, la final de mandat dorinţa de a încerca marea cu degetul să fie mai mare decât de obicei. Sau la început de mandat să-şi spună cuvântul lipsa de experienţă şi neîncrederea în priceperea secretarului. Tot atât de posibil este ca prefectul să fie mai puţin indulgent în verificările sale. Caz în care aleşii locali sunt la fel de (in)corecţi în fiecare an, doar furcile caudine ale juriştilor fiind mai mult sau mai puţin permisive. „Eu pot declara, doar, că am solicitat corectitudine tuturor celor din aparatul prefecturii. De aceea am şi înfiinţat şi specializat o persoană pentru a fi în corpul de control al prefectului. Pentru corectitudine în luarea deciziilor. Nu vreau să comentez cum au procedat sau procedează alţi prefecţ.”, declara în urmă cu ceva timp prefectul Dan Nechifor. Verificarea legalităţii actelor emise de administraţia locală este cea mai importantă activitate a prefecturii. Este filtrul care face diferenţa dintre legal şi ilegal, dintre transparenţă şi decizii luate în spatele uşilor unde cetăţeanul de rând prea rar ajunge. Explicaţia reală pentru care rezultatele verificărilor diferă atât de mult de la un an la altul nu va fi cunoscută atâta timp cât prefecţii, cei care înţeleg îndeaproape comportamentul aleşilor locali, nu vor să comenteze.
Abateri de la lege măsurate diferit
De MonitorulBT
0

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Exerciții de imagine – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Patru moțiuni de cenzură într-o singură zi. George Simion pare să fi reinventat fitness-ul parlamentar: „azi facem seturi, nu repetări”. Dacă nu reușește să...
Editorial
Pe când un film deștept despre Maria Tănase? – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Nu am fost niciodată de acord cu ideea că în trecut am avut mari actori și acum e secetă totală! Nimic mai fals. Avem...
Editorial
Pizza politică, cine plătește și cine se îndoapă – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Redacţia -
România trebuie să facă față unui moment cât se poate de delicat, însă se pare că nota de plată va fi decontată tot de...
Editorial
Dictatura proștilor nu este democrație – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Sufocați aproape un semicentenar de o cruntă și apăsătoare dictatură, românii au văzut în democrație suprema formă de organizare a societății când de fapt,...
Editorial
Protest pentru lideri, nu pentru sindicaliști– Ciprian MITOCEANU, scriitor
Redacţia -
România e un balamuc total, și asta nu e ceva de dată recentă, e ceva ce s-a cronicizat într-un asemenea hal încât a căpătat...
Editorial
Confuzii fiscale
Redacţia -
În politica românească, paradoxul a devenit regulă. Cazul eliminării impozitului de 1% pe cifra de afaceri pentru multinaționale este doar cel mai recent episod...
Editorial
Jelania lui Emil Constantinescu, cel care ne-a făcut cadou încă un Iliescu – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Redacţia -
La timpul potrivit, l-am votat pe Emil Constantinescu cu amândouă mâinile și atunci când a fost declarat învingător am crezut sincer că, în sfârșit,...
Editorial
Verba volant, scripta manent – Cătălin MORARU, redactor șef
Astăzi citiți ultima ediție tipărită a Monitorului de Botoșani. Vom continua în mediul online, pe site-ul nostru și pe paginile noastre de pe rețele...
Editorial
Ordinea și disciplina de partid – Dumitru MONACU, scriitor
Pentru diminuarea și eventual eradicarea haosului instituțional din România este mare nevoie ca pe lângă alte măsuri să fie implementată cu multă sârguință și...
Editorial
De ce pensii trebuia să se ocupe și de care s-a ocupat – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Mai în glumă, dar mult mai în serios, am cam ajuns să mă tem de reformă. Pentru că toate măsurile cu pretenții reformatoare luate...
Editorial
Pasul mic de la informație la prostie – Dumitru MONACU, scriitor
Unul dintre principalele motoare ale dezvoltării și emancipării omenirii este, fără doar și poate, informația. Un adevăr cunoscut în detaliu de bogata familie Rothschild,...
Editorial
Simfonia distrugerii – Virgil COSMA, jurnalist
Cu peste 30 ani în urmă, David Mustaine, genialul lider al trupei de rock Megadeth, compunea o piesă care s-a dovedit a fi premonitorie....
Editorial
Lopeți în loc de burse – Ciprian MITOCEANU, scriitor
În toamna lui 1995, la puțină vreme după ce am devenit student, a avut loc cea mai amplă mișcare de protest a studenților, finalizată...
Editorial
Aventura (Park) pe banii contribuabililor – Dumitru MONACU, scriitor
Știrea conform căreia parcul de la ieșirea din Botoșani către Suceava (Aventura Park) a fost vandalizat m-a făcut să merg la fața locului ca...
Editorial
*** de la sindicat – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Lingviștii estimează că, de-a lungul timpului, limba română a avut vreo două sute de mii de cuvinte (inclusiv cele ieșite din uz), ceea ce...
Editorial
Violența domestică și apartenența geopolitică – Dumitru MONACU, scriitor
Violența domestică în România își urmează, precum un râu de câmpie, cursul printre meandre, fără a se abate nici cât o centimă de la...
Botoșani
cer acoperit de nori
24.5
°
C
25
°
24.4
°
38 %
3.1kmh
100 %
lun
23
°
mar
30
°
mie
30
°
J
23
°
vin
19
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
EDITORIAL
Redacţia -
Patru moțiuni de cenzură într-o singură zi. George Simion pare să fi reinventat fitness-ul parlamentar: „azi facem seturi, nu repetări”. Dacă nu reușește să...
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...