spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTRevista de Studii Româneşti "Glose" - un proiect al Memorialului Ipoteşti

Revista de Studii Româneşti „Glose” – un proiect al Memorialului Ipoteşti

În ianuarie 2020, apărea primul număr, dublu, al Revistei de Studii Românești „Glose“, lansată de Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu“, cu un program ce propunea construirea unei platforme participative, dedicate cooperării în rețea, deschisă universitarilor din mediul academic român și din mediile academice din străinătate.

Potrivit celor precizate de Ala Sainenco, directorul Memorialului Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, din cauza pandemiei, multe inițiative culturale fie au fost amânate, fie au beneficiat de reformulări dintre cele mai creative. „Proiectul Revistei de la Ipotești, chiar dacă nu a fost scutit el însuși de inevitabile tangaje, a mers mai departe. Simpla constatare a evidențelor este de natură a oferi un sentiment tonic, menit a încuraja continuarea demersurilor de dezvoltare a acestui proiect. Într-un astfel de context, ne bucurăm că numărul de pagini al revistei a crescut, geografia colaborărilor a înscris nume noi, iar tematica propusă s-a confirmat, cuprinzând și alte domenii care au consolidat-o”, a declarat Ala Sainenco.

Astfel, în deschiderea noului număr, revista include un interviu maraton, „de colecție“, acordat de Excelența Sa, Emil Hurezeanu, Ambasadorul României la Berlin. În cadrul acestuia sunt prezentate multe subtilități ale „bătăliilor“ duse într-una dintre cele mai efervescente capitale culturale ale Europei, pentru promovarea patrimoniului cultural, de sensibilitate și cunoaștere din spațiul românesc.

De asemenea, interviul oferit de Luisa Valmarin, Profesor Emerit al Universității din Pisa (Italia), clarifică distincția dintre studiul științific și lectura diletantă în cazul operei lui Eminescu, așa cum apare în teritoriile studiilor românești din Italia.

Revista „Glose” are consiliu onorific

Totodată, Ala Sainenco semnalează „cu deosebită bucurie și gratitudine” inițierea Consiliului Onorific al Revistei <Glose> prin acceptul generos al participării Ilinei Gregori (Profesor Emerit, Universitatea Liberă din Berlin – Germania) și Christinei Zarifopol – Illias (Profesor Emerit, Indiana University – SUA), alături de Academician Klaus Bohman (Academia Saxonă din Leipzig, director al Institutului Moldova din Leipzig, Profesor Emerit al Universității din Leipzig).

„Pentru Revista Ipoteștiului, participarea și girul implicit acordat acestui proiect de către acești trei corifei ai studiilor românești din străinătate, reprezintă fără îndoială un privilegiu și, totodată, o imensă responsabilitate. Și pentru că – așa cum se spunea –, din moment ce este evident că proiectul nu mai are cum să dea înapoi, putem spune cu toată recunoștința că suntem bucuroși să contribuim în continuare și cât mai serios la construirea unei comunități a specialiștilor în studii românești, reunind deopotrivă pe cei mai interesanți universitari din România și centrele de românistică din străinătate”, a concluzionat Ala Sainenco.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.2 ° C
15.6 °
13.6 °
61 %
2.4kmh
1 %
mar
20 °
mie
20 °
joi
22 °
vin
23 °
sâm
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...