spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăLocal BTZiua Francofoniei marcată la Biblioteca Judeţeană

Ziua Francofoniei marcată la Biblioteca Judeţeană

Sâmbătă, 20 martie, începând cu ora 15.00, la Filiala de Limbi străine a Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoșani, vor debuta o serie de activități dedicate Zilei Internaționale a Francofoniei. Evenimentul se desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, în parteneriat cu Primăria Municipiului Botoșani, Muzeul Județean Botoșani și Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii ,,Mihai Eminescu”.

La manifestări vor participa personalități remarcabile din sfera francofoniei, precum: Jean-Michel Invernizzi (Președinte al Uniunii Francezilor de Pretutindeni (UFE) – România), Cătălina Spînu şi Eric Poppe (Biroul Regional pentru țările Europei Centrale și Orientale al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF)), Muriel Augry-Merlino (Director al Institutului Francez din Iași) şi Bruno Demaille (jurist, mediator și negociator internațional, din partea Universității București).

Momente video cu invitaţi speciali 

De asemenea, vor fi prezenți virtual în cadrul evenimentului, cu momente video înregistrate, invitați speciali, dintre care amintim pe Maia Morgenstern, Carolyne Jomphe, Cătălina Mirica, Eliane Saadeh şi Richard Abel.

,,Pasiunea pentru una dintre cele mai muzicale și poetice limbi de sorginte latină, precum și dragostea de lectură, vă dau întâlnire, în acest an, la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” din Botoșani, un monument istoric care te face să te simți neînsemnat prin personalitatea lui impunătoare și, în același timp, te face să te simți mare pentru că i-ai călcat pragul.

Suntem onorați că județul nostru se numără printre cele care, la nivel mondial, au ales să sărbătorească Ziua Francofoniei, care este nu numai o manifestare prestigioasă de anvergură internațională, dar și un prilej de a celebra munca, perseverența, talentul și valorile francofoniei”, a declarat Doina-Elena Federovici, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani.

În cadrul evenimentului de sâmbătă, la Centrul Cultural Francez din Botoșani se va inaugura „Colțul de literatură franceză „Guy de Maupassant” valorificând și cea mai recentă donație de carte franceză ajunsă la Biblioteca Judeţeană în decursul anului trecut.

Evenimentul va fi transmis live pe pagina de facebook a Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
14.4 ° C
16.6 °
13.9 °
65 %
2.1kmh
83 %
mar
24 °
mie
15 °
joi
17 °
vin
19 °
sâm
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...