joi, mai 1, 2025
AcasăLocal BTCâmp pârjolit de flăcări, din cauza unui fumător neglijent

Câmp pârjolit de flăcări, din cauza unui fumător neglijent

Vegetația de pe aproape nouă hectare de teren a ars astăzi, în urma unui incendiu izbucnit cel mai probabil din cauza unui fumător neglijent. Jarul de la țigara aruncată la întâmplare a aprins vegetația uscată de pe un câmp din satul Ivancăuți, comuna Păltiniș, iar focul s-a extins în câteva minute.

Îngrijorați că flăcările ar putea să ajungă la gospodării, localnicii au sunat la 112 și au cerut ajutorul pompierilor.

„Ajunși la fața locului, pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani și voluntarii din comună au intervenit pentru stingerea incendiului, mai bine de două ore. Intervenția a fost una dificilă din cauza terenului accidentat, dar și a focarelor multiple. A ars vegetația uscată de pe circa nouă hectare”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.8 ° C
17.8 °
17.6 °
41 %
2.7kmh
87 %
J
18 °
vin
19 °
S
24 °
D
26 °
lun
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...