spot_img
miercuri, mai 1, 2024
AcasăNaționalZile libere stabilite pentru vacanţa de Paşti

Zile libere stabilite pentru vacanţa de Paşti

Învierierea Domnului pică în acest an pe data de 2 mai, iar în acest context angajaţii vor avea mai multe zile libere. Astfel, potrivit prevederilor, există patru zile libere legale în care românii nu vor merge la muncă. Este vorba de vineri, 30 aprilie, în care credincioșii sărbătoresc Vinerea Mare; 1 mai,  sâmbătă, Ziua Muncii, 2 mai, duminică, Ziua de Paște și cea de a doua zi de paște, luni, 3 mai.

Începând de marţi, 4 mai, angajaţii se vor întoarce la serviciu.

Zile libere 2021

Potrivit capital.ro, pe lângă aceste patru zile libere, românii vor mai avea și alte zile în care nu vor merge la muncă în 2021. Mai exact, următoarea sărbătoare legală pentru români va fi pe 1 iunie, de ziua Copilului. Aceasta este urmată de Rusalii, care au loc pe 20 iunie. Totodată, românii vor mai avea liber și în toamnă, pe 30 noiembrie odată cu sărbătorirea Sfântului Andrei, următoarea zi liberă fiind programată pe data de 1 decembrie, miercuri, de Zua României.

Din păcate pentru români, în acest an, Crăciunul va pica în zilele de sâmbătă și duminică, deci aceștia nu vor mai avea zile libere în timpul săptămânii așa cum se mai întâmpla în alți ani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.6 ° C
14.6 °
9.3 °
77 %
1.8kmh
0 %
mie
21 °
joi
23 °
vin
22 °
sâm
21 °
Dum
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...