miercuri, iulie 2, 2025
AcasăLocal BTTânără rănită în maşina iubitului

Tânără rănită în maşina iubitului

O tânără, în vârstă de 19 ani, a ajuns la spital după ce maşina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier. Incidentul a avut loc ieri, 27 mai, pe DN 29 2 în afara localităţii Stăuceni. Într-o curbă la stânga, şoferul, în vârstă de 21 de ani, a pierdut controlul volanului, a ajuns în şanţul de pe marginea drumului, după care s-a răsturnat pe cupolă. În urma impactului, fata de 19 ani, pasageră pe scaunul din dreapta faţă, a fost rănită.

În urma unui apel la 112 la faţa locului au ajuns mai multe echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, pompieri, descarcerare şi poliţie. Cadrele medicale i-au acordat victimei primul ajutor, după care au transportat-o la spital. “Pacienta era policontuzionată prin accident rutier. A fost supusă mai multor investigaţii de specialitate. Din fericire nu au fost evidenţiate leziuni grave şi a fost externată cu recomandări”, a declarat un medic din cadrul Spitalului Judeţean.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele producerii accidentului. Şoferul a fost verificat cu aparatul etilotest, însă rezultatul a fost zero. Pe numele acestuia a fost deschis, însă, un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
26.6 ° C
26.6 °
26.1 °
37 %
6.4kmh
0 %
mie
29 °
J
30 °
vin
32 °
S
24 °
D
31 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Siguranţa la locul de muncă este prioritară, chiar dacă lucrezi în curtea celui mai mare spital.  

EDITORIAL

Se spune adesea că omul sfințește locul. Se mai spune, mai nou și pe un ton exasperat, că dacă am avea măcar un Ilie...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbatul prins în flagrant Cu bărbăția fermă Era container ambulant La o bancă de spermă…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...