vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTConcert dedicat Zilei Universale a Iei, organizat de "Rapsozii Botoșanilor"

Concert dedicat Zilei Universale a Iei, organizat de “Rapsozii Botoșanilor”

Joi, 24 iunie, este sărbătorită Ziua Universală a Iei. Cu această ocazie, Orchestra “Rapsozii Botoșanilor”, cu sprijinul Consiliului Județean, Botoșani, organizează un spectacol intitulat „Purtăm ie cu mândrie”. Concertul va începe de la ora 17.00, pe Pietonalul Unirii – Esplanada Muzeului Județean, Botoșani.

În cadrul spectacolului vor evolua soliștii Dan Doboș, Elena Mândrescu, Alina Huțu, Constantin Petrescu, Petronela Rusu, Loredana Călin, dar si alături de tinerele vlăstare ale cântecului popular botoșănean Teodor Gireadă, Sabrina Aiacoboaie, Codruț Știrbu, Patrik Petrescu, Ella Pădureț și Teodora Grumeza. De asemenea, vor evolua și soliștii instrumentiști Marin Alexandru Todirel (clarinet), Ștefan Anton Mitică (instrumente populare), Ionuț Scripcariu (trompetă). Conducerea artistică va fi realizată de maestrul Ioan Cobâlă, iar dirijor va fi Ion Oloieru.

Evenimentul va fi prezentat de Mariana Ichim Hodan.

“Pe toți cei ce îndrăgesc și iubesc ia românească, îi rugăm să o îmbrace și să se mândrească cu ea în această zi de mare sărbătoare. Mulțumim Consilului Județean Botoșani și Doamnei Președinte Doina-Elena Federovici pentru sprijinul acordat în realizarea acestui spectacol. Vă așteptăm să fiți alături de artiști și orchestră pentru a ne bucura împreună”, a declarat Dan Doboș, managerul Orchestrei Rapsozii Botoșanilor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
12.8 ° C
14.6 °
12.8 °
66 %
1kmh
6 %
vin
22 °
S
24 °
D
28 °
lun
19 °
mar
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...