spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTTragedie în municipiul Botoșani. Un bărbat a murit într-un apartament cuprins de...

Tragedie în municipiul Botoșani. Un bărbat a murit într-un apartament cuprins de flăcări

Un botoșănean în vârstă de 63 de ani și-a pierdut viața, duminică la prânz (n.r. – 8 august a.c.), în urma unui incendiu care i-a cuprins apartamentul. Pompierii cred că tragedia a fost generată de o lumânare uitată aprinsă lângă materiale combustibile.

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, bărbatul locuia într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe Aleea Nucului, din municipiul Botoșani, iar alerta s-a dat după ce vecinii s-au trezit cu locuințele invadate de un fum gros. La fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă.

„La sosirea forțelor de intervenție, ardeau bunurile depozitate într-un dormitor, întregul apartament fiind plin de un fum dens. Pompierii l-au găsit pe proprietar, în vârstă de 63 ani, căzut lângă pat, inconștient, cu arsuri la mâini. Acesta a fost preluat de echipajele medicale care au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, medicii nu au mai putut sa facă nimic pentru el, fiind declarat decesul”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de urgență Botoșani.

Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.6 ° C
21 °
20.5 °
42 %
2.4kmh
95 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...