spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăNaționalPremierul Cîțu vrea să mărească salariul minim chiar din acest an

Premierul Cîțu vrea să mărească salariul minim chiar din acest an

Prim-ministrul Florin Cîţu spune că vrea să le propună patronatelor o creştere a salariului minim de 8%, care să se aplice mai repede de 1 ianuarie 2022: de la 1 decembrie sau chiar 1 noiembrie anul acesta.

El a subliniat că îşi doreşte să fie găsită o soluţie până la data de 1 octombrie.

„Sper să găsim o soluţie până la 1 octombrie. Este o propunere de creştere a salariului minim din partea patronatelor de 8%, parcă. Şi o propunere din partea sindicatelor de creştere de 10%. Deci, propunerile sunt foarte aproape una de alta. Este pentru prima dată când sunt aşa de aproape una de alta. În acelaşi timp, aş vrea să ne gândim totuşi la o formulă care să poată să fie aplicată în fiecare an, nu să venim să discutăm în fiecare an o creştere, un procent de creştere. Vreau să fie ceva transparent, ca toată lumea să ştie. Ceea ce e bine anul acesta este că discutăm acum, nu pe 25-26 decembrie”, a mai spus prim-ministrul.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14 ° C
14.6 °
13.8 °
54 %
2.2kmh
85 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...