spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăLocal BTTermen limită pentru depunerea declarației privind beneficiarul real

Termen limită pentru depunerea declarației privind beneficiarul real

Astăzi, 1 octombrie, este ultima zi în care administratorii de firme pot depune declarația privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăţilor. Cei care nu se conformează riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.

„Nerespectarea de către reprezentantul legal al persoanelor juridice a obligației de depunere a declarației privind datele de identificare ale beneficiarilor reali constituie contravenție şi se sancționează cu amendă; dacă în termen de 30 de zile de la data aplicării sancțiunii contravenționale reprezentantul persoanei juridice nu depune declarația privind datele de identificare ale beneficiarilor reali, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății”, transmit reprezentanţii Oficiului Național al Registrului Comerțului.

Birocraţie reinventată

Administratorii de firme trebuie să depună la Registrului Comerțului declarația de beneficiar real după ce obligația a fost reintrodusă în Parlament printr-un amendament. Potrivit legii, persoanele juridice sunt supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului, depun la înmatriculare, anual sau ori de câte ori intervine o modificare, o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților.

Sunt exceptate de la obligația depunerii declarației regiile autonome, companiile și societățile naționale și societățile deținute integral sau majoritar de stat. De asemenea, declarația anuală se depune la oficiul registrului comerțului în care este înmatriculată persoana juridică în termen de 15 zile de la aprobarea situațiilor financiare anuale, iar dacă intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, declarația se depune în termen de 15 zile de la data la care aceasta a intervenit.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.5 ° C
24.3 °
22.2 °
49 %
2.6kmh
100 %
lun
25 °
mar
24 °
mie
15 °
joi
17 °
vin
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...