miercuri, iulie 2, 2025
AcasăLocal BTAngajat al Poliţiei găsit spânzurat

Angajat al Poliţiei găsit spânzurat

Descoperire macabră marţi după-amiază, în apropiere de Botoşani. Un bărbat, în vârstă de 56 de ani, a fost găsit fără suflare în podul propriei case, după ce şi-a pus capăt zilelor.

Angajat ca mecanic în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, bărbatul a fost găsit spânzurat cu ajutorul unui ştreang improvizat pe care l-a legat de o grindă. Descoperirea cumplită a fost făcută chiar de soţia acestuia, care a observat că partenerul său lipsea de ceva timp din gospodărie şi era de negăsit. Femeia a văzut scara pusă la gura podului, iar când a urcat, în faţa ochilor i s-a înfăţişat o imagine de coşmar. Imediat aceasta a apelat la ajutorul unui vecin, pentru a-l da jos pe bărbat, după care a sunat la 112. La faţa locului au fost chemate în ajutor cadrele medicale, însă din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea acestuia, decesul survenind de mai mult timp.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă după moartea colegului lor. Potrivit vecinilor, bărbatul era depresiv de mai mult timp, după moartea mamei, însă nu a dat niciodată semne că ar dori să recurgă la un astfel de gest.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
26.6 ° C
26.6 °
26.1 °
37 %
6.4kmh
0 %
mie
29 °
J
30 °
vin
32 °
S
24 °
D
31 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Siguranţa la locul de muncă este prioritară, chiar dacă lucrezi în curtea celui mai mare spital.  

EDITORIAL

Se spune adesea că omul sfințește locul. Se mai spune, mai nou și pe un ton exasperat, că dacă am avea măcar un Ilie...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbatul prins în flagrant Cu bărbăția fermă Era container ambulant La o bancă de spermă…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...