spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăNaționalSenatul a adoptat proiectul pentru acordarea de zile libere părinţilor care supraveghează...

Senatul a adoptat proiectul pentru acordarea de zile libere părinţilor care supraveghează copiii de până la 12 ani când școlile sunt închise

Senatul a adoptat, miercuri, ca primă cameră sesizată, proiectul de lege care vizează acordarea de zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor de până la 12 ani pentru perioada în care unităţile de învăţământ sunt închise. Preşedintele Senatului, Anca Dragu, anunţă că a fost introdus un amendament astfel încât nicio categorie de părinţi să nu fie discriminată, relatează News.ro.

Senatul a adoptat, miercuri, cu 128 de voturi ”pentru” şi o abţinere, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.110/2021 privind acordarea unor zile libere plătite părinţilor şi altor categorii de persoane în contextul răspândirii coronavirusului SARS-COV-2.

”Acest OUG, însă, în forma sa iniţială, excludea categorii importante de părinţi, respectiv cei care, prin lege, sunt scutiţi de la plata impozitului pe salariu. Dar acest lucru nu înseamnă că părinţii excluşi iniţial nu se află în aceeaşi situaţie atunci când copiii lor sunt nevoiţi să rămână acasă pentru şcoala online. Prin urmare, am introdus un amendament prin care şi părinţii cu dizabilităţi, cei care lucrează în domeniul construcţiilor, sectorul IT şi cercetătorii să poată beneficia de zile libere pentru supravegherea copiilor”, a scris, miercuri, pe Facebook, Anca Dragu.

Preşedintele Senatului afirmă că ”nicio categorie de părinţi nu trebuie să fie discriminată”.

La rândul lor, copiii au nevoie de grija şi protecţia părinţilor lor, indiferent de meseriile acestora”, a mai transmis Anca Dragu.

Proiectul adoptat de Senat va ajunge la Camera Deputaţilor, care este for decizional.
Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.6 ° C
22.6 °
22.6 °
75 %
5.1kmh
92 %
lun
20 °
mar
25 °
mie
17 °
joi
16 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...