spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăNaționalDosar penal pentru un bărbat care vindea Arbidol din Rusia

Dosar penal pentru un bărbat care vindea Arbidol din Rusia

Un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din Republica Moldova, care vindea Arbidol pe internet, este cercetat penal pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi. Potrivit Ziarul de Iași, acesta oferea spre vânzare 11 cutii cu Arbidol, deşi medicamentul nu este autorizat, el fiind de origine rusească, folosit la tratarea Covid-19 acolo.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi s-au sesizat din oficiu.

”În urma investigaţiilor efectuate, a fost identificat un bărbat de 32 de ani care ar fi oferit spre vânzare medicamentele, deşi nu ar fi autorizat în acest sens. Asupra bărbatului au fost găsite 11 cutii cu medicamente, care au fost ridicate de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi. Cercetările continuă”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
11.6 °
8.2 °
81 %
0.4kmh
0 %
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °
sâm
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...