spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăNaționalCertificatul verde l-a învins și pe Rafila. Un număr mic de decese,...

Certificatul verde l-a învins și pe Rafila. Un număr mic de decese, ultimul pe lista de priorități

Proiectul cu privire la aprobarea certificatului Covid-19, a fost abandonat în Coaliție după o discuție cu președintele Klaus Iohannis. Decizia a fost luată deşi specialiştii anunţă în scurt timp începerea valului cinci al pandemiei. „Noi ne-am aflat în cursul celui de al patrulea val într-o situație în care sistemul a fost depășit. Am avut cea mai mare mortalitate din UE, 3% dintre pacienții infectați au decedat și au fost afectate și persoanele cu alte patologii care au avut acces limitat la serivcii medicale. Ne dorim ca acest lucru să nu se mai întâmple. Nu avem decât măsurile așa numite de sănătate publice, care se referă la distanțare, utilizarea măștii, pe care le recomandăm. Trebuie să găsim o soluție să revitalizăm campania de vaccinare prin informații credibile și accesibile”, a declarat ministrul Rafila.

Ministrul spune că are instrumente limitate pentru a opri răspândirea noii tulpini, unul dintre aceste posibile instrumente fiind certificatul electronic COVID, care nu a fost adoptat din cauza unei decizii politice în Coaliția din care face parte.

„Încercăm să extindem testarea la nivelul cabinetelor de familie și sperăm să avem succes să depistăm cât mai repede persoanele bolnave. Din păcate, o măsură care să încetinească transmiterea, acel certificat COVID-19, noi l-am elaborat, dar el nu a fost adoptat. Este o măsură pe care am fi vrut să o luăm în România, rămâne de văzut dacă în perioada următoare va exista o decizie politică care să ducă la adoptarea acestui document încât să evităm trei lucruri majore: 1. un lockdown; 2. închiderea școlilor; 3. un număr cât mai mic de decese și pentru asta trebuie să avem toate instrumentele”, a spus ministrul Sănătății.

Trecând peste greșeala că vrea să evite un număr mic de decese, ministrul sănătății recunoaște, clar și limpede, că un număr cât mai mic de decese e abia a treia prioritate a ministerului pe care în conduce și nu prima, cum ar fi normal.

La rândul său, Adriana Pistol, directorul INSP, a explicat că adoptarea certificatului ar fi redus presiunea pe spitale în valul generat de varianta Omicron. „Dacă certificatul COVID-19 ar fi existat, panta de creștere ar fi fost mult mai lină”, a spus Adriana Pistol. Aceasta a spus că, până la jumătatea lunii ianuarie Omicron va deveni tulpina dominantă, fiind estimate peste 25.000 de cazuri pe zi. În scenariul optimis, în 33 de zile se vor ocupa 1.500 de paturi la ATI, în condițiile în care 60% din populația vulnerabilă este nevaccinată.

Măsura nu va fi adoptată până la finalul anului 

De asemenea, astăzi, premierul Nicolae Ciucă a declarat că măsura introducerii certificatului verde la locul de muncă nu va fi aprobată până la finalul anului. 

Totodată, şeful Executivului a spus că Parlamentul este cel care ar urma să ia o măsură în privinţa certificatului verde la locul de muncă, însă a amintit că deja Legislativul este în vacanţă.

„Există o ordonanţă de urgenţă în Parlament şi un proiect de lege în Parlament. Ca atare, până ce nu se finalizează unul dintre ele, decizia a rămas să fie luată în funcţie de situaţie şi, în funcţie de situaţie, vom proceda în aşa fel încât ceea ce există ca măsuri în momentul de faţă să poată fi aplicate. În fiecare zi discut cu ministrul Sănătăţii tot ceea ce avem de făcut astfel încât să putem să pregătim întreg sistemul sanitar pentru a face faţă noului val şi, desigur, există şi măsurile concretizate într-un plan”, a afirmat Ciucă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
11.6 °
11.6 °
79 %
1.1kmh
0 %
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °
sâm
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...