spot_img
duminică, mai 26, 2024
AcasăLocal BTSpitalele fac strategii pentru a primi toţi pacienţii

Spitalele fac strategii pentru a primi toţi pacienţii

Spitalul Judeţean începe să fie acaparat, încetul cu încetul, de pacienţii cu Covid. Secţiile unităţii sanitare încep, din nou, să se transforme treptat în secţii Covid, în detrimentul celorlalţi pacienţi, care sunt din nou amânaţi la operaţii sau la internare. Ca şi în celelalte valuri, cele mai multe paturi sunt alocate bolnavilor Covid de Spitalul Judeţean, unitatea sanitară care asigură, însă, tratamentul pentru toate categoriile de pacienţi din judeţ.

Conducerea unităţii sanitare încearcă să păstreze locuri şi pentru pacienţii care vin cu alte afecţiuni în spital, însă un procent din sutele de cazuri zilnice de Covid ajung să aibă nevoie şi de internare. „Raportul cazurilor care necesită internare este mai scăzut, procentual, comparativ cu celelalte valuri, raportat la totalul de cazuri. Dar chiar şi aşa, sunt multe cazuri care au nevoie de internare. În condiţiile în care, la nivel de judeţ sunt peste 5000 de persoane diagnosticate, secţiile spitalului se umplu relativ repede. Încercăm, pe cât posibil, să menţinem deschise secţii şi compartimente şi pentru pacienţii non-Covid, pentru că şi ei au în continuare nevoie de servicii medicale”, a precizat economista Doina Caba, managerul general al SJU Mavromati.

7 bolnavi de Covid sunt la ATI

Potrivit ultimei raportări cu ocuparea paturilor de Covid, în cea mai mare unitatea sanitară mai erau câteva locuri libere în secţia chirurgie Covid, Infecţioase Covid şi la Psihiatrie. Mai mult, capacitatea secţiei ATI Covid a fost mărită de la 5 la 7 paturi, toate acestea fiind ieri ocupate.

Pe lângă paturile puse la dispoziţie de SJU, celelalte unităţi sanitare au o capacitate totală de 220 de paturi pentru pacienţii covid. În aceste spitale însă, nu au început încă internările, secţiile covid fiind deschise încă la un procent mai mic.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
24.6 ° C
25 °
23.8 °
31 %
3.6kmh
5 %
Dum
25 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
19 °
joi
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă tot a rămas loc, lucrătorii au pus și afișe cu dezinsecția. Ori o fi o aluzie, ceva.

EDITORIAL

România ca studiu de caz. Deși aleșii susțin cheltuirea responsabilă a banului public și fiecare premier se laudă cu blocarea angajărilor la stat, fac...

EPIGRAMA ZILEI

Frumoasă foc la trup și chip Ea sta cu fundul pe nisip, Și-orice bărbat, cât de cuminte, Simțea cum plaja-i mai … fierbinte !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...