vineri, mai 17, 2024
AcasăLocal BTBotoşănean implicat într-un carambol cu patru victime la Suceava

Botoşănean implicat într-un carambol cu patru victime la Suceava

Un șofer din Botoșani a fost implicat într-un accident cu trei mașini care a avut loc, vineri, în județul Suceava. I.C., în vârstă de 42 de ani, din municipiul Botoșani conducea autoutilitara DAF care tracta semiremorca pe DN2K din afara localității Iaslovăț, având direcția de deplasare dinspre orașul Milișăuți spre Iaslovăț. La un moment dat, acesta a oprit regulamentar pe sensul său de deplasare, pe partea dreaptă a părții carosabile, întrucât urma să intre în curtea unei societăți.

În spatele său se deplasa regulamentar un Volkswagen Golf, condus de către D.R., de 28 ani, din comuna Arbore, care a redus viteza de deplasare, iar ulterior a oprit pentru a acorda prioritate de trecere unui autoturism care circula din sens opus, moment în care a fost acroșat în partea din spate de către un Mercedes-Benz condus de către I.B., de 43 ani, din Iaslovăț, care se deplasa pe aceeași direcție Milișăuți-Iaslovăț, acesta nepăstrând o distanță suficientă față de cele două vehicule din fața sa.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a patru persoane. Autoturismul Volkswagen Golf a fost proiectat în autoutilitara DAF, iar 3 pasageri care se aflau în autoturism au suferit leziuni ușoare, fiind transportați cu ambulanța la spital.

Autoutilitara marca Mercedes-Benz s-a oprit în șanțul de pe sensul opus de mers, iar conducătorul acesteia a suferit leziuni corporale, motiv pentru care a fost transportat cu ambulanța la spital. I.B. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Ceilalți doi conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri, după care li s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii fac cercetări pentru „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
13.3 ° C
14.6 °
13.3 °
47 %
0.5kmh
39 %
joi
12 °
vin
19 °
sâm
12 °
Dum
20 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Noroc că l-au băgat la bulău pe Dragnea și a unit Iohannis partidele, că era festival și în centru, dar cu altfel de muzică.

EDITORIAL

Vești „bune” pentru învățământul românesc. Săptămâna aceasta trebuia să intre în tipografii „Broșura pentru admiterea în liceu”, un document cât se poate de util...

EPIGRAMA ZILEI

Am înțeles din ce pricini Marea deloc nu le priește : El să n-audă de rechini Iar dumneaei, de … pește! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...