spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTSpectacol la Teatrul "Vasilache"

Spectacol la Teatrul „Vasilache”

În acest sfârșit de săptămână, micii spectatori sunt așteptați la Teatrul pentru Copii și Tineret “Vasilache”, pentru a viziona „Tigrişorul Pietrek”, după H. Januszewska, adaptare de Maria Baciu.  Astfel, piesa poate fi urmărită joi, 17 februarie, de la ora 18.00, sâmbătă de la 11.00, iar duminică de la orele 10:30 și 12:30.

Regia artistică aparține lui Valentin Dobrescu, scenografia este semnată de Mihai Pastramagiu, iar muzica îi aparţine lui Constantin Panaite. Actorii care vor da viață personajelor piesei sunt Mihaela Ştempel, Florin Iftode, Renata Voloşcu, Marius Rusu, Pavel Petraşi și Adelina Cojocariu.

Spectacolul se adresează preşcolarilor şi şcolarilor. Un bilet costă 15 lei, iar acestea sunt puse în vânzare în ziua şi la locul desfăşurării spectacolului.

„Intrarea la spectacole este permisă doar persoanelor vaccinate complet, trecute prin boală, cele cu test negativ PCR (în ultimele 72 de ore) sau test rapid (în ultimele 48 ore). Copiii sub 12 ani nu trebuie să aibă certificat Covid sau test negativ, dar trebuie însoțiți de un adult vaccinat sau trecut prin boală”, au transmis reprezentanții teatrului.
Intrarea la spectacol se face cu o jumătate de oră înaintea începerii acestuia. Nu se fac rezervări la spectacolele organizate la sediu, locurile se alocă în ordinea sosirii spectatorilor, respectiv a intrării acestora în sală.
Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
14.5 ° C
15.5 °
14.4 °
60 %
3kmh
30 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...