spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTTermen prelungit pentru depunerea cererilor de către legumicultori la DAJ

Termen prelungit pentru depunerea cererilor de către legumicultori la DAJ

Termenul de depunere a cererilor pentru obţinerea ajutorului de minimis pentru legumele în spaţii protejate în cadrul programului „Tomata” se prelungeşte cu o lună, potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Astfel, dacă termenul inițial era de 1 martie, acum fermierii pot depune cereri la sediul Direcției Județene pentru Agricultură (DAJ), până pe 1 aprilie.

Totodată, proiectul prevede şi eliminarea obligativităţii depunerii documentelor fiscale pentru accesarea ajutoarelor de minimis, respectiv a certificatului de atestare fiscală şi a cazierului fiscal din cadrul documentaţiei ataşate cererii pentru înscriere. Eliminarea acestor documente se aplică și pentru cultivatorii de usturoi.

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, susţine că decizia de simplificare a procedurii de acordare a sprijinului a fost luată după discuţiile avute cu fermierii interesaţi de accesarea acestui program. În luarea deciziei s-a ţinut cont şi de faptul că majoritatea solicitanţilor ambelor scheme de sprijin sunt persoane fizice care nu au realizat venituri, confruntându-se totodată cu lipsa lichidităţilor, a diverselor cheltuieli pentru achiziţia de sămânţă ori pentru înfiinţarea culturilor, alte costuri generate de încălzirea spaţiilor protejate dar şi a faptului că, în foarte multe cazuri, informaţiile înregistrate în bazele de date ale ANAF, APIA şi ale UAT-urilor nu erau corelate, ceea ce generează întârzieri în procesul de depunere a cererilor de înscriere în program, potrivit agerpres.ro.

Beneficiarii programului sunt producătorii agricoli, persoane fizice, care dețin atestat de producător valabil pana la 31.12.2022, cei care dețin întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, dar și producătorii agricoli care sunt persoane juridice.

Criterii de eligibilitate

Pentru a fi eligibili, producătorii trebuie să îndeplinească o serie de condiții. Astfel, aceștia trebuie să dețină o suprafață de minimum 1.000 mp/ciclu de producție, cultivată exclusiv cu tomate în ciclul I, iar în ciclul II cu una dintre culturile de tomate, ardei gras si/sau lung-capia, castraveți, fasole păstăi salata, spanac, ceapa verde; să marcheze suprafața la loc vizibil, cu o placă-indicator inscripționată “Program susținere legume, anul 2022, beneficiar numărul …“ cu dimensiunea minima de 50 cm/70 cm și să obțină producțiile minime corespunzătoare culturii înființate.

„De asemenea, producătorii trebuie să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu legume în spații protejate în anul 2022; să dețină Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor; să facă dovada obținerii producției minime realizate prin documente justificative și să nu înregistreze obligații fiscale restante la bugetul general consolidat al statului si nu au săvârșit fapte sancționate de legile fiscale, contabile, vamale”, au transmis reprezentanții DAJ.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21 °
20.5 °
45 %
4.4kmh
1 %
lun
18 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...