spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTNoi amenzi pentru operatorul de apă

Noi amenzi pentru operatorul de apă

Neefectuarea lucrărilor de refacere a zonelor unde s-a intervenit pentru remedierea unor avarii în reţeaua de apă şi canalizare a adus noi amenzi societăţii Nova Apaserv. În urma controalelor efectuate de către poliţiştii locali, în perioada 17 – 18 martie, respectiv 21 – 25 martie, au fost aplicate nouă amenzi în cuantum total de 9.000 de lei.

Am  verificat un număr de 50 de amplasamente din municipiul Botoşani, cu privire la refacerea zonelor afectate de lucrările de intervenţii la reţelele edilitare, respectiv refacerea carosabilului, trotuare și spații verzi”, a transmis conducerea Poliţiei Locale.

Verificările au fost dispuse de către viceprimarul Liviu Toma, urmare a deselor sesizări primite de la botoşănenii nemulţumiţi de gropile existente pe străzi, multe rămase în urma intervenţiilor la unele avarii. Funcţionarii din cadrul Direcţiei Edilitare au stabilit că în municipiu sunt 62 de zone unde trebuie intervenit de urgenţă.

Reprezentanţii Nova Apaserv au dat asigurări edilului că deja se intervine în oraş, fiind transmisă constructorului cu care operatorul are încheiat contract comanda cu zonele unde trebuie să se lucreze.

Lucrări solicitate şi de Biroul Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului

Pe 10 martie, municipalitatea a primit o adresă de la Poliţia Municipiului în care se arată că au fost executate în ultimele luni lucrări de intervenţie urmare a unor avarii la reţeaua de apă şi canalizare, de către Nova Apaserv, „lucrări ce nu sunt semnalizate corespunzător şi nu au fost dispuse măsuri pentru aducerea părţii carosabile la starea iniţială”, în termenele stabilite de primărie.

Date fiind aceste probleme, poliţiştii rutieri au amendat operatorul, acesta fiind notificat să dispună măsurile necesare pentru aducerea carosabilului la starea iniţială. Poliţiştii rutieri au cerut primăriei, în calitate de administrator al drumurilor publice, să ia măsuri pentru asigurarea viabilităţii acestora. În caz contrar, primăria va fi amendată.

Potrivit regulamentului aprobat în deliberativul local, lucrările de refacere a zonelor unde s-a intervenit pentru remedierea unor avarii pot fi executate de către firma care are contract cu primăria pe partea de întreţinere şi reparaţii străzi. Contravaloarea lucrărilor este scăzută din suma pe care o are primăria de plată pentru apa pluvială preluată de reţeaua de canalizare.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.7 ° C
13.8 °
10 °
82 %
2.4kmh
95 %
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
13 °
joi
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...