spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăNaționalUn angajat al Penitenciarului Arad s-a împuşcat cu arma din dotare

Un angajat al Penitenciarului Arad s-a împuşcat cu arma din dotare

Un angajat al Penitenciarului Arad s-a împuşcat, sâmbătă, cu arma de serviciu şi a decedat, procurorii fiind la faţa locului pentru a face cercetări. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Ruxandra Tarcea, a declarat, citată de Agerpres, că se efectuează cercetări sub coordonarea procurorului criminalist, „iar încadrarea faptei se va face ulterior, cel mai probabil pentru determinarea sau înlesnirea sinuciderii”.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad, Ionel Iovescu, a declarat, citat de aceeași sursă, că victima avea 32 de ani şi lucra pe postul de agent de trei ani.

Surse din cadrul penitenciarului afirmă că bărbatul nu era cunoscut de colegi cu probleme de sănătate, emoţionale sau financiare, astfel că deocamdată nu se ştie de ce şi-ar fi luat viaţa. Pe lângă ancheta începută de procurori, conducerea Penitenciarului Arad a început o anchetă internă.

Bărbatul era agent principal, se afla în timpul serviciului și îndeplinea funcția de șef de schimb.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16.6 ° C
19.9 °
16.1 °
62 %
2.2kmh
57 %
lun
25 °
mar
24 °
mie
15 °
joi
17 °
vin
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...