spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTZiua NATO, celebrată la Botoșani (FOTO VIDEO)

Ziua NATO, celebrată la Botoșani (FOTO VIDEO)

Militarii din Garnizoana Botoșani au celebrat, astăzi, Ziua NATO. Festivitățile s-au desfășurat în fața sediului Cercului Militar, iar la ceremonii au participat, pe lângă oficialitățile locale, parlamentari, șefi de instituții și reprezentanți ai partidelor politice, comandanții structurilor Ministerului Afacerilor Interne, directorul Penitenciarului Botoșani, comandanții UM 01251 Botoșani și UM 01189 Botoșani, dar și reprezentanți ai Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere filiala Botoșani, Asociației Cultul Eroilor – filiala Botoșani, Asociației Naționale a Veteranilor de Război filiala Botoșani și Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități – filiala Botoșani. Numărul politicienilor l-a depășit însă pe cel al botoșănenilor care au dorit să asiste la ceremonii.

Festivitățile au debutat cu primirea onorului de către prefectul județului, Sorin Cornilă, intonarea Imnului României și al NATO, precum și arborarea pe catarg a celor două drapele. Au urmat scurte alocuțiuni ale oficialităților, care au marcat importanța acestui moment în istoria recentă a României, aderarea la NATO fiind considerată un pilon important de securitate și democrație, mai ales în contextul războiului actual, după invadarea Ucrainei de către forțele militare ale Rusiei.

Ceremoniile s-au încheiat cu defilarea detașamentului de onoare, care a fost format din două plutoane de militari din cadrul UM 01251 Botoșani și un pluton de militari de la UM 01189 Botoșani.

Ceremoniile militare au fost prilejuite de împlinirea a 18 ani de la aderarea țării noastre la NATO și a 73 de ani de la înființarea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. Pe 29 martie 2004, România a aderat în mod oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianței Nord-Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.5 ° C
19.6 °
16.1 °
44 %
0.9kmh
100 %
joi
16 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...