spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTPersonalitățile Botoșaniului - Andronic Țăranu

Personalitățile Botoșaniului – Andronic Țăranu

Andronic Țăranu (1852-1930) a fost pictor și muzician, bună cunoștință a poetului Mihai Eminescu. S-a născut la Botoșani în 1852, făcând parte dintr-o familie veche de armeni. În orașul natal a urmat cursurile școlii primare, gimnaziale și liceale. Apoi la Școala de Belle Arte din Iași, dar și studii muzicale cu Eduard Caudella.

Des­fășoară activitate artistică pictând, în stil academic și concertând în fața publicului bo­toșănean. A fost unul dintre întemeietorii Societății muzicale „Armonia” (1883), afirmându-se ca un bun violonist, dar și autor de compoziții, lăsând un volum manuscris de circa 200 de piese muzicale, unele dintre ele cu­noscute și apreciate de Geor­ge Enescu, potrivit araratonline.

Pentru amatorii care vor să învețe pictura în ulei, fără profesor, a scris un Tratat care s-a publicat la tipografia „Reînvierea” din Botoșani, în anul 1906. Unele din lucrările sale de pictură au intrat, încă în timpul vieții, în fondurile Pinaco­tecii ieșene. Andronic Țăranu, a fost și un condeier activ, semnând articole, amintiri, în presa boto­șăneană a vremii („Curierul Român” și „Revista Mol­do­vei”), schițe, catrene. Printre cele mai cunoscute creaţii ale lui Andronic Ţăranu se numără şi ”Amintiri din şcoală”, ”Tănase Bucluc”, ”Anecdote”.

A încetat din viață în martie 1930.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
15.3 ° C
17.6 °
15 °
59 %
2.7kmh
66 %
Dum
14 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...