vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTBacalaureat 2022 - Au fost afișate rezultatele

Bacalaureat 2022 – Au fost afișate rezultatele

Ministerul Educaţiei a anunţat rezultatele la examenul de Bacalaureat sesiunea iunie- iulie 2022, înainte de rezolvarea contestaţiilor. Începând cu ora 12:00 și până la ora 18:00, candidații nemulțumiți de note pot depune contestații personal la unitatea unde a fost susținut examenul sau transmite prin email, la adresa special pusă la dispoziție în acest scop, în același interval de timp.

La nivelul județului procentul de promovare este de 71,59%, iar la nivel național este 73,3%. Astfel, dintre cei 2.690 de candidați ce s-au prezentat la probe, 1.926 candidați au obținut medii peste 6.00. Șase elevi au reușit să obțină media 10.

Soluționarea contestațiilor va fi făcută între 28 și 30 iunie, iar pe 1 iulie se vor afișa rezultatele finale la Bacalaureat 2022.

Rezultate pe județul Botoșani pot fi vizualizate AICI.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
9.4 ° C
9.6 °
9.4 °
67 %
1.5kmh
6 %
vin
22 °
S
24 °
D
28 °
lun
19 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...