spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTȘocant. Un agresor sexual a vrut să se răzbune pe victima care...

Șocant. Un agresor sexual a vrut să se răzbune pe victima care l-a denunțat la poliție

Caz revoltător în comuna Vorona, unde un violator eliberat anul acesta din penitenciar a încercat să o violeze pe aceeași femeie pe care a agresat-o sexual în trecut și l-a reclamat la poliție. Victima a reușit să scape acum, iar individul a ajuns din nou după gratii.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Delia Nenișcu, atacul violatorului a avut loc pe 24 iunie a.c., când individul ar fi pătruns, fără drept, în locuința unei femei în vârstă de 80 de ani, din comuna Vorona și, prin constrângere, ar fi încercat să întrețină relații sexuale cu aceasta.

Victima a reușit să se opună și a strigat după ajutor, reușind astfel să-l determine să părăsească imobilul. Reținut, Petru Chelsiu a fost dus în fața judecătorilor de drepturi și libertăți de la Judecătoria Botoșani, care au dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile pentru tentativă de viol și violare de domiciliu.

Condamnări pentru viol

Cercetările au arătat că suspectul este un recidivist, care a fost eliberat din penitenciar anul acesta. Bărbatul tocmai ispășise o pedeapsă de 9 ani, 2 luni și 27 de zile închisoare pentru viol și violare de domiciliu și urma să-și serbeze ziua de naștere pe 28 iunie, când va împlini 60 de ani. Bărbatul are la activ mai multe condamnări, fiind un agresor sexual. În aprilie 2004, el a dat buzna peste o femeie în vârstă de 63 de ani, din satul Icușeni.

A spart un geam, s-a strecurat în locuință și a violat-o pe femeie. Cazul a ieșit atunci la iveală la câteva zile de la comiterea faptei. Condamnat, el a fost încarcerat, dar imediat ce a fost eliberat, a recidivat, fiind condamnat la acea pedeapsă de 9 ani, 2 luni și 27 de zile închisoare. Șocant este că după ce s-a văzut în libertate, luna aceasta, individul a încercat să o violeze pe aceeași femeie, care de data aceasta a reușit să scape.

„Nu reiese că își atribuie responsabilitatea faptelor comise”

Înainte de a fi eliberat, cei din cadrul Penitenciarului Iași, unde acesta a executat pedeapsa, i-au făcut o evaluare psihologică, care a evidențiat tocmai acest risc.

„Acesta a fost inclus în doar două programe psihologice, unul finalizat fără credite, iar la celălalt deținutul figurează cu refuz de participare. În anul 2021, a fost inclus la un singur program destinat persoanelor cu antecedente în toxicomanie, unde a refuzat participarea și nu a participat în perioada de detenție la un singur program de consiliere psihologică pentru agresori sexuali. Nu reiese că își atribuie responsabilitatea faptelor comise”, se arăta în respectiva evaluare.

Din acest motiv, instanța a apreciat că, până la acel moment, nu exista „o evoluție și un interes suficient al acestuia în vederea reintegrării în societate”, iar judecătorii au avut convingerea că acesta nu pare să își asume săvârșirea faptelor într-un mod responsabil și prin urmare nu se poate reintegra în societate fără a reitera comportamentul infracțional.

Prin urmare, cererile lui de eliberare condiționată au fost respinse rând pe rând de judecători, bărbatul fiind eliberat cumva la termen, din pedeapsă fiindu-i scăzute doar zilele obținute ca și câștig în urma muncii prestate în penitenciar și în baza recursului compensatoriu.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17 °
15 °
48 %
2.5kmh
46 %
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...