spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăInternaționalLondra creşte masiv sprijinul militar pentru Kiev

Londra creşte masiv sprijinul militar pentru Kiev

Guvernul britanic a anunţat miercuri, în cursul summitului NATO de la Madrid, că va debloca un miliard de lire sterline (1,16 miliarde de euro) pentru ajutor suplimentar acordat Ucrainei în răspuns la invazia rusă şi care va include sisteme de apărare antiaeriană şi drone, relatează AFP, potrivit Agerpres.ro.

Aceste noi fonduri vor creşte ajutorul militar britanic pentru Kiev la 2,3 miliarde de lire sterline, a precizat Downing Street, într-un comunicat, calificând această creştere importantă o ”nouă fază” a sprijinului occidental care urmează să permită armatei ucrainene să lanseze contraofensive.

”În timp ce Putin nu reuşeşte să realizeze câştigurile pe care le plănuise şi la care sperase şi că inutilitatea acestui război devine evidentă pentru toţi, atacurile sale împotriva poporului ucrainean sunt din ce în ce mai barbare”, a declarat premierul britanic Boris Johnson, potrivit comunicatului.

Ajutorul suplimentar oferit include ”sisteme sofisticate de apărare antiaeriană, dispozitive aeriene fără pilot, echipamente electronice inovatoare şi mii de echipamente vitale pentru soldaţii ucraineni”, a precizat guvernul.

Londra consideră acest ajutor ”un prim pas” care permite Ucrainei să treacă de la ”apărare curajoasă” împotriva invaziei ruse la ”operaţiuni ofensive” pentru a recâştiga teren.

Regatul Unit a fost una dintre primele ţări care a furnizat Kievului arme letale, în special peste 5.000 de rachete antitanc, şi a consolidat considerabil sprijinul militar cu armament, dar şi pregătire pentru soldaţii ucraineni

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.7 ° C
12.7 °
9.3 °
66 %
0.5kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...