spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăInternaționalTurcia va sprijini aderarea Finlandei şi Suediei la NATO

Turcia va sprijini aderarea Finlandei şi Suediei la NATO

Preşedintele finlandez Sauli Niinisto a declarat marţi că Turcia a fost de acord să sprijine aderarea Finlandei şi Suediei la NATO, în prima zi a summitului Alianţei Nord-Atlantice de la Madrid, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Niinisto a precizat că decizia Turciei a survenit după ce liderii celor trei ţări au semnat un memorandum comun „pentru extinderea întregului lor sprijin împotriva ameninţărilor la adresa securităţii” fiecărui stat semnatar.

Acordul semnat în faţa camerelor de miniştrii de externe ai celor trei ţări „confirmă că Turcia va sprijini, la summitul din această săptămână, invitaţia adresată Finlandei şi Suediei de a adera la NATO”, a afirmat într-un comunicat preşedintele finlandez Sauli Niinisto.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a obţinut „cooperare deplină” a Finlandei şi Suediei împotriva combatanţilor kurzi din PKK şi a aliaţilor acestora, a anunţat preşedinţia turcă într-un comunicat.

Turcia a fost de acord cu intrarea în NATO a celor două ţări nordice după mai bine de trei ore de discuţii, marţi, la Madrid, în marja summitului Alianţei Nord-Atlantice.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...