spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTDosar penal și amendă consistentă după o depășire cu bucluc

Dosar penal și amendă consistentă după o depășire cu bucluc

Depășire cu bucluc pe un drum național din județ, soldată cu un accident în care au fost implicați doi șoferi. Cum în urma coliziunii nu au fost persoane rănite, șoferii se puteau înțelege pe cale amiabilă. Ghinion, însă, pentru că la scurt timp de la producerea accidentului a apărut și un echipaj din cadrul Serviciului Rutier, care observând mașinile avariate, a oprit imediat să vadă ce s-a întâmplat. Așa se face că, în urma verificărilor, ei au stabilit și modul în care s-a produs accidentul. Iar pentru unul dintre șoferi s-a lăsat cu o amendă, dar și cu un dosar penal.

Totul s-a întâmplat vineri, pe 22 iulie a.c., pe drumul național DN 29 B, în localitatea Cătămărăști Deal, comuna Mihai Eminescu, când un tânăr de 23 de ani, din satul Călugăreni, comuna Ungureni, mergea cu autoturismul dinspre municipiul Botoșani către localitatea Cucorăni, iar într-o intersecție a virat la stânga pentru a schimba direcția de deplasare, fără să se asigure. În urma manevrei, mașina acestuia s-a izbit într-un autoturism care circula pe aceeași direcție de mers, condus de un alt tânăr de 29 de ani, din orașul Bucecea, care tocmai încerca să-l depășească, trecând însă peste linia continuă.

Deoarece șoferul de 29 de ani mirosea a alcool, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o îmbibație de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Prin urmare, tânărul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, el a fost sanționat cu o amendă de 870 de lei, pentru conducerea unui autoturism având inspecția tehnică periodică expirată. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea a unui vehicul sub influența alcoolului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.9 ° C
19.9 °
19.9 °
39 %
5.2kmh
2 %
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...