Lăcustele și viermii Comisiei Europene – Dumitru MONACU, scriitor

Recenta decizie a Comisiei Europene de a autoriza ca pe platourile meselor europenilor să încapă și „delicatețuri” mai aparte cum ar fi viermii și insectele a stârnit în spațiul on line din România o sumedenie de reacții ostile materializate prin mioriticul haz de necaz, mai exact, bășcălie, persiflare și aciditate maximă. Privită  și analizată la rece, această decizie nu sare din normal decât prin faptul că nivelul de prioritate al adoptării ei a fost vădit umflat, alte legi și reglementări mult mai necesare și firești fiind așteptate de către locuitorii bătrânului continent. Cât despre utilitatea și necesitatea deciziei, ea trebuie catalogată ca fiind normală într-o Europă globalistă în care numărul de cetățeni asiatici „specializați” în astfel de meniuri este din ce în ce mai mare. Astfel, cetățenii din alte părți își vor putea bucura papilele gustative la fel ca și mine atunci când, aflat de exemplu în vizită la Shanghai, aș devora o porție de brânză cu smântână și mămăliguță. Spumoasele glume de pe net în care românașii noștri tăiau de Ignat lăcuste uriașe nu reprezintă decât exemple ale dezvoltatului simț al umorului care abundă în spațiul carpato-dunărean și nicidecum parafrazarea unei realități viitoare. Cum numărul de asiatici chiar și în România tradiționalistă este într-o creștere exponențială și cum despre ei se spune că mănâncă orice zboară în afară de avion și orice merge pe sub pământ în afară de metrou, faptul că diriguitorii Europei deja le-au pregătit schema de alimentație, este un lucru bun și firesc. Ce ați fi vrut? Să vină nepalezii și srilankezii și să dea iama în sarmalele noastre? Să dispară de pe piață mititeii sau gustoasele noastre „porcării” ? Ca o paranteză, sper că ați înțeles gluma, aici referindu-mă la cârnați, caltaboși, tobă ș.a.m.d. De altfel, dintotdeauna, condițiile climaterice și pământul au dat direcția bucătăriilor din orice zonă a lumii. Astfel, locuitorii arhipelagului nipon, de exemplu, neavând alte resurse gastronomice s-au profilat pe pește și tot ce le putea furniza marea: calamari, caracatițe, stridii, scoici sau alte asemenea vietăți numite simandicos de către europeni, fructe de mare. Africanii s-au delectat cu banane și alte fructe specifice iar europenii, beneficiind de niște condiții geografice și climaterice rupte din rai s-au înfruptat de-a lungul mileniilor cu grâu, carne, lapte și ouă pe săturate. Drept urmare, fiecare popor, fiecare grup etnic și-a format „portofoliul” gastronomic funcție de necesități și posibilități și nu funcție de trenduri, mofturi sau … decizii politice. Odată cu marea și ireversibila  migrație (din păcate!) a forței de muncă, granițele bucătăriilor tradiționale încep să dispară și ca urmare pe mesele alor noștri europeni au început să apară fructele de mare, considerate de către unii fițe iar de către alții, adevărate delicatese. Așadar, la fel se va întâmpla și cu viermii, insectele, lăcustele și toate celelalte, delicii sau nu, aprobate de către Comisia Europeană pentru consum. Cert este că nimeni, nicio comisie nu ne va putea obliga să consumăm sau nu un anumit tip de aliment sau produs. Din acest simplu și banal motiv consider că înflăcărarea multor semeni ajunsă la un paroxism nejustificat derivă numai și numai din intoleranța pe care unii ne-au insuflat-o de-a lungul timpului. Iar acei „unii„ se numesc: familie, școală, biserică, administrație. Adică tocmai entitățile care ar fi trebuit să aibă toleranța ca ax principal al orbitei lor de evoluție în constelația umanității. În concluzie, această decizie a Comisiei Europene este, din punctul nostru de vedere al românilor, echivalentă cu legalizarea pescuirii balenelor din Siret. Adică nu ne afectează sub nicio formă, nici pe noi, generația de azi și nici pe următoarele trei-patru generații viitoare. Mai departe, nu pot să prevăd ce va fi, doar cei din Comisia Europeană fiind probabil în cunoștință de cauză! Așadar, poftă bună la ciorba rădăuțeană, sărmăluțe, mititei și desertul constând în plăcinte cu poale-n brâu … sau numai poalele-n brâu, după caz!