„Riscăm să devenim un popor de asistaţi social. În 2008, numărul persoanelor asistate de stat, sub diferite forme, a ajuns la 11 milioane dintr-o populaţie totală de 22 de milioane. Înseamnă că nu aveam priorităţi în alocarea banilor publici, originea risipei se află într-un comportament politic de natură populistă şi în lipsa de transparenţă a modului de stabilire a priorităţilor bugetare” – Traian Băsescu, președinte – iunie 2009.
„(…) 10,5 milioane de oameni depind de bugetul de stat, 60% din populație. Atâta timp cât ai atâta dependență, trebuie să le asiguri totuși o oarecare putere de cumpărare” – Adrian Câciu, ministru PSD de finanțe – august 2022.
Ultima declarație a ministrului de finanțe a apărut acum câteva zile. Dacă stăm să comparăm cele două declarații, se pare că România are mai mulți ajutați de stat decât în 2008, pentru că acum populația totală este de 19 milioane, după recensământul acesta oficial (deși după cifrele de la finanțe nu ies mai mult de 15 milioane nici dacă stai în cap).
Fără îndoială că nu este așa, cifrele sărăciei au scăzut în România. INS dă ca cifre de sărăcie relativă 23,4% din populație, adică vreo 4,5 milioane de persoane.
De fapt, dependenții de bugetul de stat nu sunt doar săracii. Ministrul PSD de la finanțe se referă probabil și la bugetari, la pensionari, la săraci, plus la cei care depind de diverse ajutoare ale statului. Spun probabil pentru că nu am înțeles prea bine, ca toți miniștrii din guvernul Ciucă (inclusiv Ciucă), și acesta se exprimă mai greu și confuz.
Însă oricum ar fi, cifra este uriașă. Șase români din zece iau bani de la stat, vă dați seama unde am ajuns? Mai avem 2-3 pași și ne întoarcem înapoi la vremurile lui Ceașcă, atunci când toți românii luau bani de la stat. Guvernul e oricum la fel de priceput ca miniștrii comuniști de atunci, primul pas e făcut deja.
L-am ascultat efectiv cu gura căscată pe pesedistul Câciu cât de mândru spunea cifrele astea, plus o înșiruire de realizări care toate începeau cu „am dat”. A dat la bugetari, la săraci, la asistați, la săraci. De parcă a dat din buzunarul propriu, așa de mândru era. Adică v-am dat băi, săracilor, că puteam să nu vă dau.
Mecanismul e simplu, de fapt. Pesediștii au înțeles că impostura și corupția, combinate cu analfabetism funcțional nu duc la dezvoltarea unei țări, iar oamenii înțeleg asta, mai devreme sau mai târziu. De aia au îmbrățișat complet stilul de politică în care se urmărește ca cetățenii să fie dependenți de banul statului. Cât mai multe ajutoare, cât mai mulți bugetari, plus pensionarii care depind complet de stat.
Dar România s-a dezvoltat, în ciuda dorinței politicienilor, nu doar de la PSD. În urma migrației masive și a unei perioade de relativă liniște, românii au început să mai adune un ban. Pesediștii lui Dragnea au sesizat pericolul și au mărit urgent salariile la bugetari, unele categorii de bugetari chiar s-au trezit cu salarii uriașe. Apoi au crescut ajutoarele și pomenile, în diverse domenii.
Dar era deja târziu. Faptul că salariul la stat era dublu față de cel din privat, combinat cu acțiunile malefice, chiar antiromânești ale lui Liviu Dragnea au făcut ca PSD să ia bătaie groaznic la ultimele trei tururi de alegeri, iar președintele lor să ajungă la pușcărie.
Pesediștii erau dezorganizați și demoralizați în câțiva ani ar fi ajuns un partid de 10-15%. Dar a venit mâna salvatoare de la Iohannis, Orban, Cîțu et comp, iar acum PSD este din nou cel mai mare partid din România.
Și pentru că avem de-a face cu un război și o criză energetică, pesediștii, de data asta asistați vrednic de liberali, și-au reluat stilul tradițional de politică. Cât mai mulți angajați bugetari, cât mai multe și variate ajutoare pentru cetățenii mai necăjiți, sprijin aparent pentru săraci, destul cât să trăiască, dar să nu iasă din sărăcie, plus lipsa unei legi a pensiilor clară, pentru a le permite să mărească pensii când și cum vor ei.
Ce se întâmplă acum este o culme a populismului. Salarii la stat cu 30% mai mari decât în privat. O clasă de superbugetari cu salarii uriașe, pensionari speciali plus firmituri aruncate la săracii care chiar ar merita ajutați.
Totul orchestrat de un grup infracțional organizat, transpartinic, care vrea doar să rămână la putere, restul efectiv nu contează.
Și când mă gândesc câți români au devenit fermecați de propaganda rusă și toată ziua scriu pe rețele sociale că de ce statul român nu ajută pe români și îi ajută pe ucraineni. În primul rând, statul român nu prea ajută Ucraina, mai mult se face. Iar în al doilea rând, trei români din cinci iau bani de la stat, într-o formă sau alta. Bă, ești nebun? Dacă nici acesta nu mai e ajutor, cum naiba să îi spunem?
