spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăEditorialDoar din grijă pentru români - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Doar din grijă pentru români – Ciprian MITOCEANU, scriitor

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși în față. Vor să ne arate cât de mult ne prețuiesc, cât de mult se sacrifică pentru (n)oi; mai pe scurt, ne arată cât de mult le pasă. Cei care încă nu sunt la butoane încearcă să impresioneze cu discursuri patriotarde, promițând marea cu sarea când n-au de gând să ofere nici măcar nisipul. Cei aflați pe funcție ne amenință efectiv că trebuie să-i votăm; altfel vom ajunge pe mâna extremiștilor. E mai simplu să inventezi un dușman de care să-i aperi pe români decât să vii cu o listă de realizări concrete. Din fericire, dacă trecutul l-au făcut varză, politicienii pot avea grijă măcar de viitorul nostru. Și chiar par preocupați.

Rafila, mare ministru la Sănătate, visează la un nou mandat. Tot la minister, dacă se poate. Dacă nu, măcar parlamentar și de acolo vede el cum ajunge unde se află acum. Prin urmare, numitul Rafila, în loc să dea cu subsemnatul pe la comisii de anchetă și pe la parchete, se ocupă de sănătatea românilor. Și, așa cum îi stă bine unui politician de soi, nu-l preocupă dezastrul din spitalele statului, ci are ce are cu sectorul privat. Dacă ordinul emis de Rafila cu privire la normele de igienă din saloanele de înfrumusețare și frizerii nu e retras urgent, o să ajungem să ne tundem acasă între noi, așa cum susținea Iohannis că a făcut în vremea Covidului. Evident, dulapul de la Cotroceni nu e de crezut, dar dacă se închid frizeriile noi, oamenii de rând, ce facem? O să ne tundem în clandestin, pe la subsolurile blocurilor sau în pădure, la ceas de noapte?

Evident, din grijă pentru cetățean, Rafila a impus ca frizeriile să aibă containere pentru deșeuri periculoase și contract cu firme specializate în preluarea și prelucrarea acestora, sală de așteptare încăpătoare, spații de depozitare, zone destinate dezinfecției și sterilizării și lista încă mai continuă. Cumva, e acea listă care ar trebui impusă spitalelor; cei care au ajuns să-și caute sănătatea în spitalele din România știu foarte bine cum stă treaba cu sala de așteptare confortabilă, cu dezinfecția și sterilizarea după metoda Condrea și multe altele, dar se pare că pe Rafila amănuntele astea nu-l deranjează câtuși de puțin. El are ce are cu sănătatea românilor; l-ar durea la suflet să afle că, din cauza regulilor prea permisive, ne îmbolnăvim în frizerii.

Aplicarea prevederilor ordinului Rafila va falimenta frizeriile și saloanele de înfrumusețare, ceea ce nu e de dorit, mai ales că e an electorat, așa că e foarte probabil ca ordinul să fie retras. E ușor de anticipat că Rafila va da vina pe Europa și alinierea la normele UE, dar va prezenta retragerea prevederilor absurde ca pe o mare favoare pe care el personal o face mediului de afaceri din România. Vor mai rămâne ceva prevederi care nu au decât rolul de a stoarce și mai mulți bani de la privați, dar trebuie să reținem că era loc și de mai rău dacă nu intervenea Rafila.

Pe de altă parte, trebuie să avem în vedere și scandalul deceselor suspecte de la Spitalul Sfântul Pantelimon. Acuzațiile sunt foarte grave, dar Rafila este mai interesat să afle cine este asistenta care a dat în vileag neregulile și a ținut să precizeze că e vorba de 17, nu 19 decese, deci nu e nenorocirea chiar așa de mare și e posibil să fie vorba de o dezinformare. Aproape douăzeci de decese în patru zile nu e mare nenorocire pentru Rafila; mai ales că omul e cu ochii pe frizerii.

Dacă e așa de grijuliu, ar putea să cerceteze mai îndeaproape ce se întâmplă prin spitale, cum anume se risipește bugetul Sănătății. Asta ar trebui să facă ministrul Sănătății, nu să strivească cu reguli aberante sectorul privat. E drept, avem nevoie de reguli și pentru saloane sau farmacii, dar nu e cazul ca autoritățile să fie necruțătoare cu micii întreprinzători și oarbe când vine vorba de spitalele statului.

 

Știaţi că puteți susține Monitorul fără să scoateți bani din buzunar? Durează mai puțin de un minut. Completaţi formularule mai jos, iar de restul ne ocupăm noi.
https://formular230.ro/asociatia-monitorul-de-botosani

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21 °
20.5 °
45 %
4.4kmh
1 %
lun
18 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...