spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăEditorialPârlacul Marcel și vicleanul Cătălin - Dumitru MONACU, scriitor

Pârlacul Marcel și vicleanul Cătălin – Dumitru MONACU, scriitor

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce fel de politică trebuie făcută în România. Având tot timpul din lume, Marcel al nostru a studiat din temelii (nu, nu vreo disciplină anume, la școală!) ce și cum trebuie să facă un politruc. A învățat de la Iliescu, de exemplu, că nu trebuie exagerat cu limbajul de lemn, de la Năstase că nici limbajul academic nu prinde la mase, de la Băsescu că golăniile nu sunt înghițite de oamenii simpli sau de la Iohannis că tăcerea nu e neapărat de aur așa cum se spune.

Astfel, actualul premier a ajuns să descopere elixirul eternității în politica românească, un elixir care, până acum, aproape că și-a făcut efectul. Acest elixir l-a adus pe Ciolacu în poziția de a ști ce să spună românilor, mai exact ce aceștia vor să audă. Uneori mă gândesc că actualul premier s-a inspirat din emisiunea lui Cabral „Ce spun românii”, doar că i-a schimbat denumirea în „Ce vor să audă românii”. Oriunde ar fi, Ciolacu găsește nișa prin care ale lui cuvinte ajung și se lăfăiesc în casele românilor de rând. Asta în ceea ce privește cuvintele! Cât privește faptele, respectând același principiu, premierul en titre se duce, se implică și turuie cuvintele așteptate de către români, chiar în locurile fierbinți așa cum a fost și cu „salvarea” conaționalilor din Israel în octombrie anul trecut.

Și dacă am amintit de deplasările exotice ale lui Ciolacu, e musai să pomenim de o altă performanță a sa consemnată în vizita efectuată în Qatar unde, din nou, ne-a vorbit despre ce ne dorim să auzim. Adică despre … erecție! Care român sau româncuță nu și-ar dori-o permanentă? Lăsând gluma la o parte, Marcel Ciolacu este cu siguranță cel mai mare pârlac în viață dintre politicienii actuali. Adică un palavragiu care ne spune numai și numai ce am dori să auzim. Că de la vorbă la faptă e o distanță cosmică, o știm cu toții cei care mai gândim cât de cât și care nu suntem conectați la firul roșu al PSD. În acest context prezentat până acum, mă miră și mă distrează cumva recenta inițiativă a candidatului PNL la Primăria Botoșani, Cătălin Mugurel Flutur care, prin intermediul Monitorului, îi transmite lui Marcel Ciolacu o scrisoare deschisă în care îi aduce la cunoștință faptul că una a susținut el prin declarații și alta se întâmplă la Botoșani.

Este vorba de candidatura la Primăria Botoșani a lui Cosmin Ionuț Andrei, cel care la momentul actual se află sub control judiciar. Astfel, fostul edil îi reamintește actualului premier că „persoanele desemnate de către partidul dumneavoastră, pentru a accede la respectivele demnități, trebuie să nu fie afectate de încălcarea criteriilor de integritate morală și/sau juridică, așa cum au fost proclamate la nivel național”. În continuare, Flutur îi solicită lui Ciolacu schimbarea lui Cosmin Andrei cu „un alt candidat care să facă cinste orașului nostru și partidului”. Dacă vă imaginați cumva că imediat după ce i s-a adus la cunoștință această situație reală președintele PSD a și sunat la Botoșani și a dispus intrarea lui Buhăianu, Rogojinschi sau a altcuiva în lupta pentru Primărie, vă înșelați amarnic. Pe principiul unei epigrame (La tribun-au vorbit toți / Și au combătut de zor: / Ai noștri, chiar de sunt hoți, / Sunt cinstiți, nu ca ai lor!) delictul încă nedovedit de instanță al lui Cosmin Andrei nu este de o așa mare însemnătate sau gravitate încât să necesite scoaterea lui din joc. Că așa este la noi.

Numai dacă ești prins cu dânsa-ntr-însa poți fi, uneori, după caz, acuzat de viol sau adulter. Sau ce-o mi fi! Iar dacă vă închipuiți cumva că Flutur este visător și neracordat la realități, vă înșelați amarnic. Din start fostul edil știe că nimic nu se va întâmpla, că Marcel Ciolacu pus în fața faptelor concrete este precum flocul în calea mașinii de tuns și tocmai de aceea el a emis respectivul comunicat. Scrisoarea deschisă adresată lui Ciolacu îi are de fapt ca destinatari pe botoșăneni și nicidecum pe pârlacul de la Palatul Victoria. Demersul acesta nu este altceva decât un vicleșug, un joc la ofsaid prin care Cătălin Flutur vrea să mai culeagă niscaiva voturi. Cât despre faptul că fostul edil are dreptate în totalitate în tot ce prezintă în scrisoare, nu interesează pe nimeni în afară de alegătorii care se vor prezenta în iunie, la urne…

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
20.6 ° C
20.6 °
20.6 °
39 %
3.1kmh
90 %
lun
20 °
mar
25 °
mie
17 °
joi
16 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...