spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăEditorial„Marea duhoare” de la Bucecea – Dumitru MONACU, scriitor

„Marea duhoare” de la Bucecea – Dumitru MONACU, scriitor

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma unui articol din Monitorul – un fapt demn de secolele trecute: Bucecea, orașul având patru mii și ceva de suflete, nu dispune de o stație de epurare, apele reziduale fiind deversate direct în râul Siret. Atunci, în urmă cu sute de ani, în Londra de exemplu, populația era alimentată cu apă din Tamisa adică de acolo unde erau deversate, fără nicio filtrare, toate dejecțiile și apele reziduale. Bineînțeles că bolile, molimele și epidemiile erau la ordinea zilei, fapt care a pus pe gânduri autoritățile și drept urmare, în vara anului 1858 a fost demarat un program („Marea duhoare”) care s-a soldat cu construirea a 2100 km de tuneluri și țevi sub oraș care urmau să colecteze apele reziduale și să asigure alimentarea cu apă potabilă. Ceea ce se întâmplă azi la Bucecea ne dovedește că suntem undeva prin anii 1800 dacă nu și mai încolo întrucât, apele bătrânului Siret sunt obligate să înghită toate fecalele, toată urina, toți compușii chimici otrăvitori care direct din canalizarea orașului sunt deversați în râu. Autoritățile care ar trebui să remedieze această situație … „de rahat” sunt două, respectiv  Primăria și Regia de apă. Bineînțeles că ambii actori, atunci când sunt luați la întrebări pe această temă, dau vina unii pe alții. În acest timp, oamenii consumă direct sau indirect, prin animale, o apă care numai cristalină și potabilă nu e.  Cât privește actorii … grăbiți din această dramă, adică cele două instituții, ambele sunt păstorite de oameni scoși din căciula PSD-ului, respectiv primarul Angel Gheorghiu și directorul regiei de apă, Liviu Ștefan, cunoscut mai mult ca nepot al primarului PSD de Vorona, Aurel Ștefan. De ce am menționat aceste aspecte, e limpede de înțeles: cei doi exponenți sunt din aceeași barcă politică și drept urmare ar fi putut închega niște programe și proiecte care să rezolve această problemă urât mirositoare de pe valea Siretului. Din păcate, primarul din Bucecea este angrenat în tot felul de activități electorale, pe pagina de FB a Primăriei fiindu-ne prezentate acele teme specifice campaniei electorale (asfaltare, reabilitare clădire primărie, evidența populației dar și „amenajarea unui trotuar de acces, pentru a aduce un aer contemporan si mai elegant”. Am citat acest text tocmai pentru a sublinia paralelismul dintre proiectele necesare unei localități și gogomăniile puse în practică de primari. Oriunde în lume, se știe, prioritare sunt acțiunile care conduc la eliminarea pericolelor ce afectează viața și sănătatea oamenilor. La noi, după cum se vede, rezolvarea problemei deversării apelor reziduale direct în Siret este lăsată în subsidiar întrucât nu avem nevoie de siguranță, de sănătate ci de … „aer contemporan si mai elegant”! Sau de parcuri industriale, domeniu în care se pare că „performează” actualul edil al orașului Bucecea. Oricât ar da-o la întors primarul cum că e treaba celor de la Nova ApaServ Botoșani, faptul că nu a găsit o soluție în condițiile în care conducerea regiei este pesedistă, a CJ la fel iar a țării, nu mai spun, scoate în evidență (a câta oară?) faptul că banii guvernamentali sau europeni nu sunt folosiți pentru rezolvarea problemelor oamenilor ci ale firmelor constructoare care se pot debarasa de cele 10-20 de procente din suma lucrărilor. Astea sunt de fapt, prioritățile care contează în accesarea banilor. De ce să ne mai ascundem după deget și să turuim întruna că rezolvăm problemele cetățenilor? Cui folosește acest truc ieftin, dacă nu proștilor și îndoctrinaților politic? De partea cealaltă a acestei haznale administrative se află, după cum am amintit, regia de apă. O unitate care, de o bună bucată de timp, este asimilată cu neputința, neștiința și nepriceperea. La ce ne-am putea aștepta de la o astfel de instituție care ne facturează de ani buni, nouă cetățenilor, toate pierderile de apă de pe rețea? Pierderi pe care cei de acolo nici nu se sinchisesc să le determine locul, darmite cauza. Astfel, zilele trecute am întrebat un angajat al regiei dacă se știe ceva despre „izvorul” care și-a găsit ca albie Aleea Unirii (puțin mai jos de „Tavernă”) din municipiu. Răspunsul omului m-a uluit: „La câte din astea sunt în municipiu, firul acela de apă nici nu mai contează!” În aceste condiții, este limpede că proiectul unei stații de epurare în orașul Bucecea mai are mult de așteptat până la momentul în care va fi pus în practică. Până atunci, mulți oameni din aval de oraș vor fi nevoiți, mai corect spus obligați, să consume ceea ce locuitorii Bucecei, produc. Și dacă tot am pomenit de politicieni și de campanii electorale, sunt tare curios ce promisiuni fac oamenilor toți candidații la primărie, în ceea ce privește rezolvarea problemei apelor reziduale. Că a promite nici nu costă bani și nici nu e faptă penală. Deși, atunci când este vorba de viața și sănătatea oamenilor, ar trebui să fie…

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
18.4 ° C
19.2 °
16.6 °
56 %
1.8kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...