spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăEditorialCu stângul în dreptul - Virgil COSMA, jurnalist

Cu stângul în dreptul – Virgil COSMA, jurnalist

Nici n-a început bine campania electorală și deja ne este silă de ceea ce vedem și auzim, deși știam ce ne așteaptă. Cum deja știm și ce va urma: bălăcăreală, insulte, dosare vechi, scoase din sertare bine încuiate până ieri, acuzații de plagiat, de furt, de asocieri dubioase cu tot felul de organizații criminale, de trădare de țară și ce se va mai inventa la nevoie. După care, totul se va termina ca prin farmec și, ce să vezi?, rezultatele vor fi conforme cu cotele din sondaje, chiar dacă și acelea sunt ajustate după comenzile beneficiarilor.

Circul a început cum nu se putea mai bine pentru opinia publică, însetată de scandal, de ridiculizări, de meme (desene, poze sau înscrisuri cel mai adesea batjocoritoare), cu numirea și deznumirea urgentă a șefei reprezentanței Comisiei Europene la București, Ramona Chiriac, în fruntea listei de candidați ai coaliției majoritate la Parlamentul European și continuă acum, din plin și cu același aplomb, prin desemnarea unui candidat comun la Primăria Generală a capitalei, în persoana medicului Cârstoiu, fără trecut politic.

Care este gata bătut, dinainte de a începe măcar bătălia, de către clovnul Piedone, atât de drag maselor paupere, politician care nici măcar nu-și ascunde legăturile cu clanurile de interlopi și care și-a angajat puzderie de neamuri în primăria de sector pe care o conduce dar și de către un istețul matematician Nicușor Dan, nedovedit până acum a fi infractor, atât de drag maselor mai educate dar – poate tocmai de aceea – fără anvergură și susținere politică.

Ce i se reproșează medicului, altfel o persoană aparent onorabilă, șef de clinică universitară? Că-și trimite pacienții de la spitalul de stat, pe care îl conduce, la cabinetul particular. Îmi vine să râd, fiindcă toți fac așa. E legal? Da. E moral? Discutabil, mai degrabă nu, fiindcă privatizează – indirect, firește – instalațiile scumpe de investigare finanțate din bani publici.

În Europa, în unele țări e voie, în altele – nu. Problema este că sunt angajați simultan în mai multe locuri și fizic nu există atâtea ore într-o zi pentru câte sunt pontați unii. Cei mai mulți dintre ei predau și la universitatea locală. În același program în care sunt și la clinica de stat și la privat. Dar ăsta este un alt subiect, din categoria celor mereu dezbătute vehement și niciodată rezolvate. Nu numai la noi, dar după cum lesne se poate constata la o simplă cercetare pe internet, nici la nivel european.

În aceeași logică, nu s-a încheiat dezbaterea și nici sunt șanse ca problema să fie lămurită definitiv, de ce profesorii nu-și pot medita elevii de la clasă în particular dacă medicii își pot trata pacienții din spital și la cabinetul particular. Sau ofițerii să poată deschide școli private de antrenamente militare. Sau spionii să activeze în agenții private? Desigur, asta se întâmplă în realitate dar, formal, este ilegal.

Ce le-o fi venit venalilor din PSD și PNL să și-o tragă cu stângul în dreptul? Păi, gurile rele spun că disensiunile vin chiar din negocieri, de la bun început. Că socialiștii ar fi acceptat propunerea liberalilor numai ca să se poată dezice de ea cât mai curând, fiindcă i-ar trage ața către Piedone dar le este rușine să recunoască asta public. Iar liberalii pur și simplu nu au găsit altul mai bun și i-ar trage și pe ei ața către mai aerisitul Nicușor Dan, dar nici ei nu pot să recunoască asta în public. Ipocrizie, minciună și fals? Da, cât Munții Făgăraș care străjuiesc izvoarele Dâmboviței, un râu care pornește la vale atât de limpede și care, după ce trece de capitală, se varsă în Argeș ca o gârlă fetidă. Așa o fi și în restul țării? Cu rare excepții, mă tem că da.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14 ° C
14.6 °
13.8 °
54 %
2.2kmh
85 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...