joi, mai 9, 2024
AcasăNaționalNoile impozite locale pe clădiri ar putea fi amânate

Noile impozite locale pe clădiri ar putea fi amânate

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat marți la Ovidiu că liderii coaliției de guvernare discută amânarea noilor impozite locale pe clădiri, prevăzute în codul fiscal. Potrivit G4Media, acesta a spus că această propunere a fost făcută de asociațiile primarilor de comune, orașe și municipii, care au reclamat dificultatea implementării noilor prevederi legale adoptate în vara acestui an.

”Mecanismul e cât se poate de complicat și nu există timpul necesar pentru corelarea între normele prevăzute în grilele notariale și cele ale administrației locale. Am preluat propunerea și a rămas ca împreună cu colegii din coaliție să analizăm și în funcție de decizia luată în coaliție să prorogăm termenul”, a spus premierul Ciucă.

Noile reglementări fiscale prevăd creșterea taxelor și impozitelor locale. Modificarea modului de calcul al impozitării pe proprietate, schimbare adoptată recent de Guvern odată cu avalanșa de modificări fiscale, va duce la dublarea impozitului pentru un apartament din București și la creșteri de 3-4 ori la Cluj, arată o analiză publicată pe blog de Adrian Vascu, vicepreședinte al Asociației Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR) și prezentată de Economedia.ro.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.6 ° C
12.8 °
11 °
79 %
0.8kmh
100 %
joi
17 °
vin
19 °
sâm
19 °
Dum
17 °
lun
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a înghesuit lumea la stadion la ultimul meci. Să sperăm că o să mai avem la ce ne înghesui.

EDITORIAL

…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...