Luna august a acestui an, extrem de bogată în manifestări sportive la cel mai înalt nivel, ne-a demonstrat încă o dată că materialul genetic „made in Romania” se află în vârful multor piramide de profil. Astfel, la natație, tenis, canotaj, gimnastică și judo reprezentanții României au demonstrat cu vârf și îndesat că nu suntem o națiune de ici colea, că avem valori uriașe care răzbat în lumea performanței și se bat de la egal la egal cu reprezentanți ai unor state de … chiaburi (vorba comuniștilor!). Am susținut dintotdeauna că profilul, calitatea și traseul în viață al unui om este determinat de trei parametri: zestrea genetică, educația și anturajul. Unii probabil ar fi tentați să pună aici și al patrulea parametru – banii! – ceea ce ar însemna o eroare crasă, care ar duce la rezultate total greșite. Banii au și ei un rol în această ecuație, dar în niciun caz determinant. Sunt doar un fel de liant, un ingredient care efectiv nu-și are rostul dacă lipsește unul dintre cei trei parametri de bază. Despre zestrea genetică a poporului român nu trebuie să spun multe, de-a lungul vremilor de pe aceste meleaguri s-au ridicat o mulțime de genii sau valori uriașe, care s-au afirmat pe firmamentul mondial. Când e vorba însă de educație și anturaj (în acest context prin anturaj înțelegându-se societatea românească în ansamblu!) dăm peste o sumedenie de neajunsuri care, în loc să se rărească în timp, se înmulțesc precum ciulinii Bărăganului. Rezultatele excepționale ale sportivilor noștri, consemnate în această lună, se datorează în primul rând muncii și talentului lor (zestrea genetică, adică!), apoi familiei și, în unele cazuri, parțial, federațiilor care patronează ramurile sportive cu pricina. Aici mă refer la canotaj și natație, unde la șefia federațiilor se află două foste campioane – Elisabetă Lipă și Camelia Potec – devenite și foarte pricepute organizatoare. Spun asta gândindu-mă la „campionul” Răzvan Burleanu, președintele pârât al Federației Române de Fotbal, om total străin de sistemul pe care îl conduce și îl duce rapid și sigur la sapă de lemn. Cu siguranță altul era traseul fotbalului românesc dacă în fruntea sa ar fi fost Gică Popescu, performerul care a fost înlăturat în mod criminal din cursa pentru șefia FRF. Și de această dată, mediul politic și justiția, adică acel „anturaj” de care pomeneam mai sus, și-au ridicat poalele în cap arătându-ne hidoșenia și nimicnicia acțiunilor lor! Să arunci o asemenea valoare ca pe o măsea stricată, este clar o probă de prostie, hoție și perfidie cum rar se poate vedea. Căpitanul Barcelonei (sună fantastic, nu?) a fost executat în stil ordinar de către mafia din politică și justiție, pentru a-i face loc unui neica nimeni la conducerea FRF! Degeaba zestrea genetică și educația „Baciului” au dat pe dinafară! Anturajul, adică pârghiile securisto-comuniste ale societății românești, i-au venit de hac scoțându-l din joc. În mintea lor râncedă, artizanii acestei urâte mascarade au crezut că așa vor controla și prosti o mare parte dintre români, iubitori ai sportului rege. Din fericire, aproape toți iubitorii de fotbal din România au înțeles cum stă treaba și s-au poziționat corect în perioada care a urmat. Chiar și așa, pârghiile securisto-comuniste, adică majoritatea președinților mizerabili de cluburi, l-au susținut pe uzurpatorul, pe impostorul Burleanu, pentru al treilea mandat la șefia FRF, în condițiile în care rezultatele fotbalului românesc au coborât mai jos decât Groapa Marianelor. Ca să fiu mai plastic, voi reformula afirmația: înainte ne băteau trei-patru nații, acum batem noi cam tot pe-atâtea! Ferească Dumnezeu să ajungă natația, tenisul, canotajul sau alte ramuri sportive la nivelul de popularitate al fotbalului. Cu siguranță, securisto-comuniștii din politică și justiție ar scoate imediat din mânecă alți „neica nimeni”, alți „burleni” de mucava pe care i-ar planta la șefiile federațiilor. Până atunci, să ne bucurăm de rezultatele individuale ale unor semeni de-ai noștri care prin eforturi proprii, aproape în totalitate, au reușit să ne mai alunge cât de cât voalul negru al existenței pe care diriguitorii actuali ni-l îndeasă în fața ochilor.
Pe când „burleni” la șefia natației, tenisului, canotajului? – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Plugușor 2026
Redacţia -
Aho, aho, copii și frați
Care gura o căscați
La tv și pe rețele,
Unde-aflați de toate cele,
Dați-vă toți mai aproape
Și nu mai clipiți din pleoape,
Închideți cu...
Editorial
Anul renunțărilor – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
România a traversat un an de zgomot public, scandaluri politice, corecții și improvizații, fără ca vreun moment să-i fi schimbat cu adevărat direcția. Nimic...
Editorial
Războiul cu realitatea. Etapa de cucerire – Cătălin MORARU, jurnalist
Redacţia -
Mă gândeam să scriu „război informațional”. Dar nu e bine, pentru că finalul războiului ar fi „pace informațională”. Ceea ce înseamnă liniște informațională, adică...
Editorial
Reformă cu uși închise și minți încuiate – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
În vârtejul iscat de dezvăluirile Recorder și „contrareforma” Justiției, care ar face orice să nu facă nimic din ceea ce ar putea să recredibilizeze...
Editorial
Prostia omenirii mileniului III – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Neputința, neștiința și lipsa de voință sunt coordonatele ideale pe care hoinăresc frustrarea și invidia. Copiii alintați ai acestor două caracteristici exclusiv umane sunt...
Editorial
Provizoratul, o permanență – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
E sfârșit de an și din nou nu știm, și nici măcar nu putem bănui, ce ne așteaptă în anul care vine. De la...
Editorial
Istoria care se repetă prea des – Cătălin MORARU, jurnalist
Redacţia -
Pe 22 decembrie 1989 făceam 24 de ani. Mai aveam un pic și terminam facultatea, cunoșteam comunismul cu toate fazele sale hidoase și, evident,...
Editorial
Adevărul spus pe față, pedepsit din spate – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Chiar dacă scandalul pe Justiție mai are până să se încheie, se pot trage niscaiva concluzii și se pot face niscaiva speculații privind viitorul...
Editorial
Strâmbul drum de la politică la justiție și retur – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Săptămâna care a început imediat după derularea scrutinului electoral parțial părea să încheie cumva o perioadă agitată plină ochi cu tot felul de evenimente....
Editorial
Patrioții și hoții – Cătălin MORARU, jurnalist
Redacţia -
De când a apărut documentarul „Justiție capturată” al celor de la Recorder urmăresc reacțiile „patrioților” de care s-a umplut România în ultimii ani.
După apariția...
Editorial
Bisturiul postelectoral – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Din orice punct de vedere ar fi analizate alegerile parțiale din 7 decembrie, concluziile nu sar departe de așteptări. Despre prezență, destul de mică,...
Editorial
Între PR, intimidare și vânătoare de vrăjitoare mai e loc pentru justiție? – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Seismul din Justiție e încă în desfășurare, dar e departe de a produce efectele așteptate și cât se poate de necesare, iar asta nu...
Editorial
A cui este vina? – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Documentarul „Justiția capturată” al Recorder a produs un șoc public legitim. A pus în fața societății o întrebare grea: cum se face că, în...
Editorial
Băiatul deștept din Justiție
Redacţia -
Vicepremierul Cătălin Predoiu e un personaj-cheie în dezastrul din Justiție. El a promovat legile din 2022 care au pavat drumul grupării Savonea către puterea...
Editorial
Un cutremur trecător? – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Documentarul Recorder se înscrie, din supărător de multe puncte de vedere, în categoria „Știe tot satul ce știe și bărbatul”. Da, mi-am permis să...
Editorial
Fenomenul BUZZ, unicat în țară! – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Din ce în ce mai multă lume renunță azi la deja bătrânul și demodatul „Google” și apelează la forme ale inteligenței artificiale care știu...
Botoșani
nori împrăștiați
-1.7
°
C
-1.4
°
-3.4
°
69 %
1.3kmh
48 %
vin
6
°
S
4
°
D
1
°
lun
-0
°
mar
-2
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
Redacţia -
Nu ne rămâne decât să ignorăm semnele și să sperăm că 2026 va fi un an mai bun.
EDITORIAL
Redacţia -
Aho, aho, copii și frați
Care gura o căscați
La tv și pe rețele,
Unde-aflați de toate cele,
Dați-vă toți mai aproape
Și nu mai clipiți din pleoape,
Închideți cu...
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...




