luni, iunie 16, 2025
AcasăPublicitatePrimarul USR de la Dimăcheni: cei 200 de elevi ai noştri au,...

Primarul USR de la Dimăcheni: cei 200 de elevi ai noştri au, în sfârşit, toalete interioare!

Mai bine de o jumătate de secol, elevii şcolii principale din Dimăcheni au folosit WC -ul din fundul curţii. Dacă în 1968, când a fost construită, anexa cu găurile în pardoseală şi fără racord la vreo sursă de apă, era considerată un semn de civilizaţie, în 2020, când a fost votat primar al comunei useristul Marinel Moruz, construcţia era o ruşine pentru orice administraţie. În cele 6 mandate ale fostului primar nu s-a reuşit trecerea la normalitate, dar, în sfârşit, în noul an şcolar, cei 200 de copii vor avea toalete interioare. O fântână de mare adâncime realizată tot acum, a fost conectată, astfel încât atât băile din şcoală cât şi cele din grădiniţă au apă curentă din sursă proprie. Mai mult, grădiniţa a fost renovată la interior, cu tavan ignifug, cu dotări noi, cu sistem de alarma la incendiu, iar o serie de lucrări conexe solicitate de pompieri, au făcut posibilă şi autorizaţia celor de la ISU, pentru a se garanta siguranţa celor mici.

„În 2020, când am fost ales primar, începuseră nişte lucrări pentru modernizarea şcolii, din fondurile comunei. Un constructor mai mult absent, care nu a respectat proiectul tehnic, montând, spre exemplu, uşi de lemn acolo unde în proiect apăreau ca fiind metalice, a făcut ca lucrările să aibă o întârziere de câţiva ani. Am deblocat contractul, am dat drumul la lucrări, cu forţe locale, cu ce am putut şi noi acolo unde a trebuit. Dar putem să spunem că am reuşit ceva ce trebuia făcut cu mult, mult timp în urmă”, a declarat primarul Marinel Moruz.

Comuna, despre care s-a zis că este cea mai săracă din ţară, a aşteptat 30 de ani postrevoluţionari ca să înceapă modernizările de primă necesitate. Fără niciun proiect de atragere a fondurilor pentru investiţii, fostul edil şef a avut grijă să construiască în primărie o baie modernă, cu apă curentă. Şcoala, aflată la 50 de metri distanţă, adăposteşte 200 de copii de grădiniţă, ciclu primar şi gimnazial, dar nu a fost o prioritate pentru primarul social-democrat. WC-urile, periculoase şi neîncălzite, fără nicio sursă de apă în apropiere, au speriat copiii şi părinţii în toţi cei 20 de ani de mandat ai fostului edil.

Lucrurile s-au schimbat, însă, iar useristul de la primăria Dimăcheni anunţă cu bucurie că în comună va veni şi apa. Primarul Marin Moruz a reușit să obțină finanțare atât pentru canalizare, cât și pentru apă curentă. Se lucrează deja la studii de fezabilitate şi de specialitate topo şi geo, astfel încât, într-o variantă optimistă, în primăvara viitoare ar putea începe lucrările care să racordeze comuna la reţeaua de apă a judeţului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
23 ° C
23 °
23 °
59 %
1.1kmh
5 %
lun
23 °
mar
23 °
mie
24 °
J
25 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...