spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTMedic străin angajat la Spitalul Județean

Medic străin angajat la Spitalul Județean

Un medic de origine iordaniană va profesa la Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani. Acesta este al doilea medic iordanian care ocupă un post în spital în ultimele luni. În luna iunie, un alt medic iordanian ocupa un post la chirurgie plastică şi reparatorie

Pacienţii botoşăneni pot spera în servicii medicale mai bune pe o specialitate medicală deficitară până în prezent. Asta după ce un nou specialist se va alătura corpului medical al celui mai mare spital din judeţ.

Este vorba despre medicul iordanian Omar Almanasreh, care a promovat un concurs organizat pentru un post în specialitatea urologie. Acesta a activat până în prezent ca medic la Spitalul Clinic “Dr. C. I. Parhon” din Iași.

În urma susținerii probelor, medicul a avut un punctaj final de 183,37 de puncte, cu 74,97 puncte la proba scrisă şi 108,04 puncte la proba practică şi activitatea ştiinţifică. „Îi urez domnului doctor bun venit în echipa de specialiști ai unităţii noastre și ne bucurăm că reuşim, în permanenţă, să completăm corpul medical de la Spitalul Județean Mavromati”, a menționat economista Doina Caba, managerul general al SJU Mavromati.

Din acest an, Spitalul Județean va putea derula programe de rezidențiat, prin care se vor putea atrage mai mulți medici tineri pentru acoperirea posturilor deficitare, dar și pentru dezvoltarea unor noi servicii medicale pentru botoșăneni. În paralel, vor fi scoase la concurs alte posturi de medici pe specializările deficitare.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
22.7 ° C
22.7 °
21.6 °
35 %
2.4kmh
58 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
13 °
joi
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...