spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTPeste 61.000 de preșcolari și elevi sunt așteptați mâine în școlile botoșănene

Peste 61.000 de preșcolari și elevi sunt așteptați mâine în școlile botoșănene

Aproximativ 61.600 de preșcolari și elevi botoșăneni vor începe luni, 5 septembrie, un nou an școlar.

În județul Botoșani vor funcționa în acest an școlar 475 unități de învățământ,  dintre care 120 de unități au personalitate juridică de învățământ de masă – cu 336 structuri. La acestea se adaugă două unități de învățământ special și opt de învățământ particular. 114 unităţi se află în mediul urban, respectiv 361 în mediul rural.

Părinţii își pot însoți copiii la festivităţile de deschidere a noului an şcolar. Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a transmis că nu a emis restricţii în acest sens.

Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii nu descurajează prezenţa familiilor la deschiderea anului şcolar, cu atât mai mult cu cât aceste festivități sunt organizate în aer liber.

În toate unitățile de învățământ posturile sunt ocupate

În toată perioada premergătoare începerii școlii, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, prin serviciul de specialitate, a organizat ședințe publice de repartizare a posturilor vacante, pentru ca în toate unitățile de învățământ copiii să aibă cadre didactice la catedră.

Conducerea IȘJ a transmis că, urmare a tuturor etapelor de mobilitate și a ședințelor de repartizare, în toate unitățile de învățământ posturile/catedrele sunt ocupate. Mai sunt doar 30 de fracțiuni de posturi, însemnând între două și șase ore, care vor fi ocupate de luni, 5 septembrie, de personalul unităților de învățământ, în regim de plata cu ora. Aceste fracțiuni de posturi sunt la discipline tehnice sau la discipline vocaționale. În învățământul preșcolar sau primar, toate posturile sunt ocupate la această dată cu educatoare și învățători.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.7 ° C
13.8 °
10 °
82 %
2.4kmh
95 %
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
13 °
joi
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...