vineri, mai 24, 2024
AcasăLocal BTPost de peste 20.000 de lei fără doritori la spital

Post de peste 20.000 de lei fără doritori la spital

Postul de director medical la cel mai mare spital din judeţ nu are niciun candidat, în ciuda salariului atractiv.

Astfel, managerul Spitalului Județean de Urgenţă (SJU) va trebui să numească un alt interimar. Asta pentru că medicul Radu Laurian, actualul director medical, nu mai poate fi numit ca interimar. „Termenul de depunere al dosarelor pentru concursul de director medical a expirat şi nu a fost niciun candidat. Mandatul actualului director medical expiră pe data de 9 septembrie şi urmează să fie făcută o nouă numire. Va fi un alt medic, asta pentru că actualul director medical a fost numit deja de două ori”, a precizat economista Doina Caba, managerul SJU Mavromati.

Aceasta crede că responsabilitatea foarte mare, mai ales în perioada de acreditare, dar şi aspectul profesional, împiedică eventualii doritori. „Activitatea de director medical presupune să stea mai mult la birou şi să practice mai puţin medicina. Probabil domnii doctori doresc să fie mai mult în contact cu profesia lor, cu pacienții”, a mai spus managerul SJU.

Potrivit statului de plată, directorul medical are un venit de 16.300 de lei, iar în cazul în care efectuează gărzi se mai pot adăuga aproximativ 7-8000 de lei, în funcţie de specialitate. Chiar şi aşa, însă, până în prezent nimeni nu s-a arătat nici măcar interesat de această funcţie. Unitatea sanitară este în plin proces de acreditare, iar birocraţia foarte stufoasă face ca eventualii doritori să se gândească de două ori.

Ca orice altă numire într-o funcţie de conducere, aceasta se va face, însă şi cu girul şefilor de la CJ. În prezent se vehiculează mai multe nume de medici din cadrul spitalului. Potrivit unor surse din cadrul CJ, unul dintre favoriţi la numire ar fi medicul Chirurg Iulian Preda. Acesta ar fi însă văzut ca o surpriză, din punct de vedere politic. Asta pentru că a fost numit coordonator al unităţilor sanitare pe perioada pandemiei, de către prefectul liberal Dan Nechifor. Văzut ca liberal, medicul a avut însă numeroase conflicte cu prefectul de atunci, pe anumite teme medicale în timpul pandemiei. Acesta a dovedit în mai multe întâlniri publice că interesul principal era cel al pacientului pe perioada pandemiei şi nu politica liberală sau socialistă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.8 ° C
15.5 °
12.2 °
77 %
0.9kmh
100 %
vin
26 °
sâm
24 °
Dum
23 °
lun
14 °
mar
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când se face, trebuie făcut la amiază, să vadă toată lumea.

EDITORIAL

După Gala Superscrieri în care au fost premiați ziariștii, o jurnalistă a găsit curajul de a spune public că un fost coleg a violat-o....

EPIGRAMA ZILEI

Frumoasă foc la trup și chip Ea sta cu fundul pe nisip, Și-orice bărbat, cât de cuminte, Simțea cum plaja-i mai … fierbinte !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...