spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTMasă de operații ultramodernă donată Secției de Pediatrie

Masă de operații ultramodernă donată Secției de Pediatrie

Încă o dată, privatul și oamenii de rând vin în sprijinul sistemului public de sănătate.

Botoșăneanul Vlad Plăcintă a făcut o nouă donație generoasă celui mai mare spital din județ. Asta deoarece, pe unele secții, unitatea sanitară continuă să stea prost la capitolul dotări.

Valoarea donației făcută de Vlad Plăcintă este de peste 17.000 de euro. Este vorba despre o masa ultramodernă de operații, de care vor beneficia copiii care au nevoie de intervenții chirurgicale.

“După lungi discuții cu domnul doctor Ceică Alin și mai ales căutarea prin „buzunare” de ceva mărunt, vreo 88.300 RON, am reușit într-un final să donăm secției Chirurgie pediatrică a Spitalului Mavromati din Botoșani masa electrică de operație ET300C – un produs de ultimă generație pe acest segment. Intervențiile chirurgicale pe această masă vor fi mult mai ușor de realizat și mai puțin dureroase pentru cei mici”, a precizat Vlad Plăcintă într-o postare pe pagina sa de socializare.

Acesta le-a mulțumit, în aceeași postare,  donatorilor de pe platforma internațională Benevity, pentru sprijinul financiar.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.8 ° C
16.6 °
15.6 °
79 %
1.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...