luni, iulie 7, 2025
AcasăLocal BTDosare penale pentru infracţiuni la volan

Dosare penale pentru infracţiuni la volan

În ciuda numărului mare de accidente rutiere produse din cauza celor care se urcă beți la volan sau fără permis, aceștia continuă să fie prezenți pe șoselele din județ.

Joi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au oprit pentru control, pe DN 24C, în comuna Santa Mare, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din comuna Călărași. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult de atât, bărbatul, deși emana halenă alcoolică, a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis și refuz de prelevare de mostre biologice de sânge.

Alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur

Tot joi, polițiștii din cadrul Poliției orașului Săveni au oprit pentru control strada Gheorghe Asachi, din orașul Săveni, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din aceeași localitate.

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. În acest caz cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
32.7 ° C
32.7 °
31.1 °
37 %
3.8kmh
1 %
lun
34 °
mar
35 °
mie
29 °
J
23 °
vin
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dezavantajul de a locui la parter e că poţi să primeşti mesaje şi altfel decât pe telefon.  

EDITORIAL

Astăzi, în Parlament, noul guvern își asumă răspunderea pentru pachetul de măsuri care trebuie să reducă deficitul țării. Urgența este dată de faptul că...

EPIGRAMA ZILEI

Pe la colțuri se vorbește Că festivalul e locul Unde publicul răcnește: „DROG MI-E CÂNTECUL ȘI JOCUL”...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...