Deși școala a început de doar câteva zile, elevii au început deja să chiulească. Astfel, miercuri, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei din cadrul Biroului de Ordine Publică, au organizat o acțiune pe linia creșterii gradului de siguranță a elevilor în unitățile de învățământ și prevenirea absenteismului școlar.
Activitățile s-au desfășurat în zonele adiacente a opt unități de învățământ, din municipiul Botoșani, iar în cadrul acestora au fost depistați 16 elevi care absentau de la cursuri.
În cazul acestora, vor fi întocmite informări către unitățile de învățământ la care sunt înscriși, în vederea luării măsurilor de monitorizare.
„Astfel de activități vor fi desfășurate și în perioada următoare”, au transmis reprezentanții IPJ.