spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăLocal BTTineri reţinuţi după o bătaie la terasă

Tineri reţinuţi după o bătaie la terasă

Trei tineri, cu vârstele cuprinse între 25 și 30 de ani, din orașul Flămânzi, au fost reținuți, vineri, pentru 24 de ore. Aceştia sunt acuzaţi de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.

Din cercetări, a reieșit faptul că joi, cei trei, în timp ce se aflau pe terasa unui local public, din orașul Flămânzi, ar fi agresat un tânăr, de 26 de ani, din aceeași localitate și ar fi provocat scandal, tulburând ordinea și liniștea publică. Agresorii l-ar fi bătut pe tânăr şi ar fi răsturnat o masă cu pahare peste el. Din cauza rănilor pe care l-a suferit victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Agresorii nu s-au liniştit, însă. Astfel, după ce au plecat de la terasă, în timp ce se aflau pe un drum public, din aceeași localitate, aceşia ar fi distrus caroseria unui autoturism, care staționa.

„Cei trei tineri au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani, urmând ca în cursul zilei de mâine, 10 septembrie, să fie prezentați în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă”, a declarat agent principal Delia Nenişcu, purtator de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
19.4 ° C
19.6 °
18.9 °
62 %
3.4kmh
63 %
mar
24 °
mie
15 °
joi
18 °
vin
20 °
sâm
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...