spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăLocal BTSpectacol pentru copii la Teatrul „Vasilache”

Spectacol pentru copii la Teatrul „Vasilache”

Micii spectatori sunt așteptați în acest sfârșit de săptămână la Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” pentru o piesă dedicată lor. Este vorba despre „Dodo….Elefănțelul curios” spectacol după o idee de Rudyard Kipling, care poate fi vizionat joi, 22 septembrie, de la ora 18:00, sâmbătă, de la ora 11:00, iar duminică, de la ora 11:00 și de la ora 12:30.

„Elefănţelul curios” un spectacol muzical şi interactiv, de Valentin Dobrescu, după o idee de Rudyard Kipling este adresat copiilor mici şi nu numai!
Regia artistică este semnată de Valentin Dobrescu, muzica este compusă de Constantin Panaite, iar scenografia îi aparţine lui Mihai Pastramagiu.
Din distribuţia spectacolului fac parte îndrăgiţii actori: Anamaria Chelaru, Ana-Maria Apetrei, Ioana Buta, Pavel Petraşi şi Cosmin Tanasă.
„Vă invităm să urmăriţi povestea unui pui de elefant, pe nume Dodo, care e foarte curios şi vrea să ştie tot ce e şi ce se întâmplă în jurul său. O întrebare neobişnuită (ce mănâncă crocodilul la cină?) ajunge să îi pună viaţa în pericol. Cu toate că trece prin tot felul de întâmplări, concluzia este că totuşi e bine să fii curios”, a transmis Valentin Dobrescu, regizor artistic.
Un bilet costă 15 lei, iar acestea se pot achiziţiona de la sediul instituţiei, de marţi până vineri, între orele 10:30 şi 12:30, dar şi înainte de începerea fiecărui spectacol, în limita locurilor disponibile.
Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.7 ° C
17.7 °
13.9 °
62 %
1.5kmh
100 %
mar
24 °
mie
15 °
joi
16 °
vin
18 °
sâm
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...