sâmbătă, noiembrie 8, 2025
AcasăNaționalAccident cu victime la Vatra Dornei

Accident cu victime la Vatra Dornei

Patru persoane au fost implicate, vineri, într-un accident produs în municipiul Vatra Dornei. Traficul rutier pe DN 17 a fost restricţionat, informează Agerpres.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, în evenimentul rutier au fost implicate două autovehicule, în care se aflau patru persoane.

„Două persoane sunt încarcerate. Intervin pompierii militari cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ”, au transmis reprezentanţii ISU Suceava.

Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a anunţat că accidentul s-a produs la una dintre ieşirile din Vatra Dornei. Traficul rutier se desfăşoară pe un fir, alternativ, estimându-se reluarea normală a circulaţiei după finalizarea intervenţiei echipelor de salvare şi a cercetării la faţa locului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.4 °
7.6 °
95 %
0.9kmh
96 %
S
9 °
D
16 °
lun
13 °
mar
11 °
mie
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă tot i-ai vândut bijuteriile, măcar poți cumpăra niște flori la soție.

EDITORIAL

Este evidentă și vizibilă din avion falia ideologică apărută de câțiva ani, între români. Foarte puțini compatrioți se situează pe zona de echilibru. În...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...