Regele, Ion și Măria sa! – Dumitru MONACU, scriitor

Bunul simț, echilibrul și simțul măsurii fac parte, fără doar și poate, din bogăția intrinsecă a oricărui locuitor al planetei care se cheamă „om”. Fără de aceste caracteristici ne vom târî ca șerpii și nu ne vom înălța niciodată ca vulturii. Fără a fi un regalist convins, constat privind cu ochii mei la lumea din jur și nu cu ai vreunui politruc interesat, că monarhia în general este mult mai benefică pentru orice stat, iar cât privește pe noi, românii, această formă de guvernare vizavi de președinție ar fi exact precum vulturul față de șarpe. Din acest motiv în rândurile ce urmează voi încerca să demonstrez afirmațiile mele bazându-mă doar pe logică și experiențele din jur și nicidecum pe fanatismul partinic atât de prezent astăzi în capetele unora. Dacă e să privim problema din punct de vedere economic, o casă regală nu ar costa cu nimic mai puțin decât o administrație prezidențială. Apoi, eliminarea din peisajul politic al inutilelor cabinete parlamentare ar rezolva cu vârf și îndesat problema financiară. În plus, să nu uităm că statul român, chiar și într-un regim prezidențial tot alocă fonduri pentru Casa Regală care, prin brandul, proprietățile și domeniile de care dispune își poate spori substanțial zestrea financiară prin implicarea directă în conducerea statului. Așadar a pune pe seama aspectului financiar obstrucția fățișă de revenire la monarhie nu-și are sensul. Referitor la legitimitate, un lucru este cert: dacă în 1989 a fost o revoluție urmată de retrocedări, deznaționalizări și schimbare de regim atunci, trebuia, logic să se revină la monarhie. Dar cum să lase Ilici puterea obținută cu sângele altora, unui simbol, unui om integru, unui om apreciat în toată Europa, adică Regelui Mihai? Speriat de moarte, Iliciul din Oltenița i-a interzis fostului monarh chiar și vizitarea țării pe care a păstorit-o și în pământul căreia își are îngropată toată familia, manipulând cu ajutorul securiștilor și al criptocomuniștilor un popor întreg: ba că Regele vine să ne ia pământurile, ba că ne taie pensiile, ba că ne cumpără țara. Iar noi, ca proștii, nu și nu! Noi nu ne vindem țara, noi vrem să trăim asemenea Iliescului, săraci și cinstiți, ceea ce, privitor la starea materială, ni s-a îndeplinit în timp cu vârf și îndesat. În ceea ce privește modul de administrare a statului, un monarh nu poate fi dependent de nici un partid pentru că nu e susținut în păguboase campanii electorale de către vreo grupare politică. Continuitatea monarhiei fiind o problemă ereditară, e limpede că orice rege va încerca din răsputeri să se achite de sarcinile statale pentru a nu stârni masele care, s-a văzut de-a lungul istoriei, au tăiat chiar și capete încoronate atunci când treburile mergeau prost în țară. Apoi, ceva foarte important: un rege nu face ce vrea el angrenând în acest sens toată armata de consilieri (cum se întâmplă în scumpa noastră republică!) ci staff-ul lui decide căile de urmat, el supunându-se unor rigori de multe ori potrivnice voințelor și poftelor lui. În acest sens vreau să vă aduc aminte că Regele Ferdinand, în primul război mondial nu s-a alăturat neamului din care provenea ci Antantei întrucât așa era bine pentru țară. Și tot pentru a evidenția acest aspect vă invit să numărați de-acum încolo de câte ori mai vine la Viscri Charles în calitate de rege. Răspunsul corect? Niciodată deși el ca persoană și-ar dori acest lucru dar rigorile coroanei îl vor împiedica să facă vizite de plăcere. Iar ca o picanterie care să demonstreze cele afirmate până acum, nu o să vedeți niciodată un monarh că își aruncă nervos mantia peste caleașcă! Un alt aspect care ar trebui să conteze în alegerea acestei forme de statalitate este bine cunoscutul fapt că monarhiile europene sunt înrudite între ele și una e să fii văr cu regele Angliei sau Spaniei și cu totul altceva să te duci la reuniunile internaționale ca președinte al unei țări mici, să fii așezat într-un colț și să nu te bage nimeni în seamă! De ce susțin această schimbare? Simplu! Oriunde și în orice domeniu, dacă treburile merg din rău în mai rău, se iau niște măsuri. Se schimbă optici, oameni, direcții de acționare. România merge din 1990 din rău în foarte rău și absolut nimic nu s-a schimbat în condițiile în care, țara e condusă de aceeași și aceeași incompetenți, șmecheri și hoți iar noi stăm ca boii pe coadă sau, ca să închei oarecum vesel acest editorial, ca Ion și Măria în pat, în noaptea nunții. Ion, neștiind ce să facă, stătea cu privirea pironită în tavan. La un moment dat, apăsat de atmosferă, el o întreabă pe Măria: „Dar noi, ce așteptăm, Mărie?” La care femeia, furioasă foc îi răspunde: ”Așteptăm poate vine unul să ne reguleze!” Așadar, noi de atâția ani tot așteptăm și tot vin câte unii, ne-o trag și pleacă. Acum cică îi așteptăm pe ăștia care ne regulează sau, mă rog, ne regularizează facturile la energie…