spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăInternaționalOlaf Scholz cere reformarea şi extinderea Uniunii Europene

Olaf Scholz cere reformarea şi extinderea Uniunii Europene

Cancelarul german Olaf Scholz a lansat sâmbătă un nou apel la reformarea Uniunii Europene, pentru a permite aderarea de noi membri, relatează DPA şi Reuters, potrivit Agerpres.

Într-un discurs susţinut în cadrul Congresului Socialiştilor Europeni, care are loc la Berlin, Scholz a mai spus că principiul conform căruia este nevoie de unanimitate pentru deciziile legate de politica externă şi politica fiscală ar trebui abandonat treptat, dar a recunoscut că pentru asta va fi nevoie de o mare putere de convingere. „Însă o spun clar: dacă aspiraţia noastră este o Europă geopolitică, atunci deciziile luate cu o majoritate sunt un câştig, nu o pierdere de suveranitate”, a declarat cancelarul german în faţa delegaţilor Partidului Socialiştilor Europeni (PES).

Uniunea Europeană îşi va respecta promisiunea în privinţa ţărilor care au primit statutul de candidate, printre acestea numărându-se mai multe state din Balcani, Ucraina şi Republica Moldova, a spus el. „O Uniune Europeană cu 27, 30, 36 de state şi cu peste 500 de milioane de cetăţeni liberi şi egali poate avea o greutate şi mai mare în lume”, a declarat Scholz.

„Susţin extinderea UE. O extindere a UE spre Est este un câştig pentru noi toţi”, a mai afirmat el.

Cu toate acestea, este important ca îngrijorările ţărilor mai mici să nu fie ignorate, a atras atenţia cancelarul german. „În viitor trebuie ascultate îngrijorările fiecărei ţări. Orice altceva ar fi o trădare a ideii europene”, a subliniat el.

De la preluarea funcţiei de cancelar, Sholz a făcut din extinderea UE pentru a include Balcanii şi alte state o prioritate a politicii sale externe. Subiectul a căpătat o urgenţă şi mai mare după invazia rusă din Ucraina, care a devenit ţară candidată la UE la începutul verii.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
17.7 ° C
18.2 °
17.6 °
48 %
4.3kmh
8 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...